Aradul se promovează în capitală. Se are în vedere aeroportul, podgorile, traseele turistice şi „Lacul Ghioroc, litoralul din Vestul României”
0Judeţul Aradul se promovează, în aceste zile, la Bucureşti, la Romexpo, în cadrul Târgul Naţional de Turism. Astfel, timp de patru zile vor fi diseminate ofertele turistice ale judeţului, gândite pe mai multe circuite.
De doreşte promovarea Aeroportul Internaţional Arad pentru cursele charter. Ieri, în cadrul evenimentului a fost prezentat proiectul „City Break în Arad”, care propune trasee turistice scurte în municipiu şi judeţ pentru cei pasionaţi de turismul cultural, gastronomic, agroturism, ecoturism. Iar astăzi se lansează programul
„Sărbătorile Pascale în Podgoria Aradului”, cu degustări de vinuri din Podgorie şi prezentarea circuitului Drumul Vinului, cu cramele istorice din judeţul Arad. Tot atunci are loc şi prezentarea „Lacul Ghioroc, litoralul din Vestul României”. Sâmbătă se lansează un portal turistic al judeţului Arad, urmat de prezentarea programelor „Turism Arădean prin Circuite Culturale” şi „Experienţe Naturale în Parcul Natural Lunca Mureşului”, iar duminică programele „Turism Gastronomic” şi „Turism Ecumenic” în judeţul Arad.
Se pune accent, cu precădere, pe relaţia agenţiilor de turism cu Aeroportul Internaţional Arad.
„În elaborarea ofertei cu care ne prezentăm în Capitală am ţinut cont de sugestiile formulate de partenerii noştri de dialog în cadrul celor 15 consultări pe strategia de dezvoltare a turismului din judeţul Arad. Ne-am pregătit bine pentru acest târg, mai multe servicii din Consiliul Judeţean au lucrat susţinut pentru realizarea materialelor şi a prezentării. Este o repetiţie generală pentru ceea ce va trebui să promovăm şi cum va trebui să ne promovăm de acum înainte”, a declarat Boghicevici.
Aceasta mai declară că: „Noi promovăm Aradul ca destinaţie. În luna martie ne dorim o întâlnire cu cât mai mulţi operatori din turismul arădean, pentru ca şi ei să se alăture acestui program şi, alături de obiectivele în sine, să putem veni şi cu oferte foarte bune de cazare”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Standul Aradului de la Romexpo este amplasat în Pavilionul C3 şi pune în valoare cultura şi istoria judeţului, cu accent pe obiectivele care pot fi vizitate de turiştii amatori de turismul de week-end.
Vă mai recomandăm: România: 10 ani de turism în UE
Moldova are condiţii extraordinare pentru dezvoltarea turismului rural