ANUNŢ Primăria scoate la licitaţie locurile de parcare rămase libere din cartierul Vlaicu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii sunt invitaţi să participe, zilele viitoare, la o nouă licitaţie organizată de către Primărie pentru cele 60 de locuri de parcare rămase libere, în cartierul Aurel Vlaicu.

Este vorba despre străzile Predeal şi Fluturilor, unde locatarii îşi pot închiria câte un loc de parcare. Prima licitaţie de acest gen a avut loc în luna mai 2010, când din cele 270 de locuri de parcare, 210 au fost închiriate.

Drept urmare, în perioada următoare se anunţă o nouă bătălie pentru un spaţiu unde locatarii să-şi parcheze maşinile.

"Ne pregătim pentru o nouă licitaţie. Este vorba despre locurile rămase fără stăpân din cartierul Aurel Vlaicu, adiecente blocurilor din zona Predeal şi Fluturilor”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt la Primăria Arad.

Depunerea dosarelor

Începând de astăzi, arădeni interesaţi să-şi închirieze un loc de parcare numai a lor, îşi pot depune dosarele în vederea participării la licitaţie, fie la asociaţiile de proprietary, fie la Primăria municipiului.

“Actele se pot depune până la data de 24 septembrie 2010, la camera 5 a Primăriei. Documentele necesare pentru participarea la licitaţie se pot găsi pe site-ul instituţiei noastre”, a adăugat Corina Drăghici. Momentan, nu a fost anunţată data la care se va face atribuirea efectivă a locurilor de parcare rămase fără stăpân.

După centralizarea cererilor, fiecare asociaţie va fi înştiinţată despre următoarele etape ale procedurii de atribuire/licitare. „Este vorba despre locurile de parcare rămase neatribuite. Acum, în cea de a doua etapă, dăm posibilitatea de a închiria un loc parcare arădenilor care nu au avut, la prima licitaţie, toate documentele necesare, nu au avut timp, sunt locatari la blocuri mai îndepărtate sau s-au mutat de curând în zonă”, a explicat Corina Drăghici.

În prima rundă de atribuire a locurilor de parcare din zona Fluturilor şi Predeal, pentru cele 270 de locuri de parcare scoase la atribuire sau licitaţie de către Primăria Arad şi-au manifestat interesul, în final, doar 210 arădeni cu maşini. Şedinţele de atribuire au avut loc în cursul lunii mai.

Scandal fără rezolvare

După ce săptămâni la rând, arădenii care locuiesc pe cele două străzi s-au revoltat pentru că nu au unde să-şi parcheze maşina, din cauza altor şoferi care trec doar în vizită prin zonă şi ocupă ore în şir locurile de parcare, la prima licitaţie foarte puţini au fost interesaţi să dea bani pentru a avea un loc de parcare.

“ Vreau un loc de parcare numai al meu însă nu mi se pare corect să dau bani pentru aşa ceva. Din moment ce locuiesc de aproape 20 de ani în acest bloc, nu mi se pare corect să nu am drepturi şi mai mult decât atât, să umplu buzunarele edililor cu bani”, e de părere Octavian Mihnea din Arad.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite