Un notar public din Alexandria a fost atacat şi jefuit în faţa casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva
Foto arhiva

Femeia se întorcea de la cumpărături când a fost atacată de doi indivizi necunoscuţi. Aceştia au pus-o la pământ, i-au furat geanta şi au fugit. Poliţiştii caută agresorii.

Victima, un cunoscut notar public din Alexandria, se întorcea acasă de la cumpărături şi chiar în faţa porţii casei sale a fost atacată de doi indivizi necunoscuţi. Aceştia au trântit-o la pământ, i-au furat geanta şi s-au făcut nevăzuţi. Vecinii, alertaţi de strigătele de ajutor ale femeii au chemat poliţia. ” Poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul numărului unic ce urgenţă 112. La faţa locului au constatat că T.M din Alexandria a fost agresată şi jefuită în faţa casei de pe strada Constantin Brâncoveanu de doi indivizi necunoscuţi care au fugit pe Alexandru Ghica în direcţia strada Bucureşti”, a confirmat subinspector de politie Teodora Dragole, ofiter relatii publice.

Poliţiştii au demarat cercetările. Victima nu şi-a văzut agresorii pentru că aceştia purtau glugă. Ea le-a declarat însă anchetatorilor că cei care au atacat-o erau tineri. În geanta furată se aflau 200 de lei şi mai multe documente de identitate. Cercetările continuă.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite