Sala Polivalentă din Alexandria intră în proces de modernizare anul viitor Stadionul mai aşteaptă, din motive birocratice
0Sala Polivalentă din Alexandria şi Stadionul municipal sunt cele două obiective care urmează a fi reabilitate şi modernizate cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii.
Potrivit autorităţilor, ambele investiţii ar urma să înceapă anul viitor. Cel mai probabil, primul obiectiv demarat va fi modernizarea Sălii Polivalente. Prezent la Alexandria săptămâna trecută, subsecretarul de stat Augustin Ioan a declarat că ministrul Tineretului şi Sportului , Gabriela Szabo a semnat deja protocolul privind Sala Polivelantă. “Acum câteva zile a fost semnat protocolul de către doamna ministru Gabriela Szabo, protocol pentru Sala Polivalentă, în vederea modernizării ei”, a spus Augustin Ioan la premierea sportivilor din Alexandria. Aşadar, un lucru pare sigur, Sala Sporturilor se va moderniza, dar până atunci, echipele care activează acolo trebuie să caute un loc unde să joace de acum încolo pentru cel puţin un an de zile”, a declarat la Alexandria, Augustin Ioan, subsecretar de stat MTS.
În Sala Polivalentă tribuna va fi reamenajată cu 1350 locuri pentru public general, 100 locuri VIP, 50 de locuri presă. Terenul de joc cu dimensiunea de 44*24 metri va fi pretabil pentru meciuri indoor de handbal, baschet, volei tenis, judo, badminton. Vor fi amenajate săli de sport pentru activităţi conexe:antrenamente pentru judo, sală pentru dezvoltarea forţei, sală de antrenamente pentru scrimă
Sala polivalentă va fi dotată cu sistem de nocturnă pentru meciuri televizate, sistem de sonorizare, sistem de afişaj cu tabele de scor electronice, sistem de climatizare.
În ceea ce priveşte modernizarea Stadionului municipal, Augustin Ioan a declarat că mai sunt unele lucruri de pus la punct. Întârzirile au la bază motive de natură birocratică. ” Este mai degrabă ceva birocratic, mai exact s-au întâmpinat anumite dificultăţi la nivel de cadastru”, a mai spus reprezentantul MTS.
Stadionul municipal va deveni, în urma procesului de modernizare, un stadion demn de competiţii naţionale. Terenul de fotbal va fi refăcut , înierbat şi dotat cu sisteme de drenare şi degivrare. Pista de atletism va fi modernizată şi va avea cinci culoare. Capacitatea noului stadion va fi de 6790 de locuri, dintre care 6004 vor fi destinate publicului.
Proiectul tip prevede amenajarea a 702 locuri VIP, 84 locuri VIP O în Sky-Box-uri cu loje a câte 12 locuri, 138 de locuri pentru presă. Vor fi amenajate două vestiare complet echipate, două săli de încălzire indoor, vestiar pentru arbitri şi cameră pentru oficiali, vestiare pentru alţi participanţi la organizarea evenimentelor, cameră de control cu vedere directă asupra tribunelor, cameră comandament securitate. Sadionul va fi dotat cu sistem de nocturnă, cu nivel de iluminare pentru transmiterea în direct a meciurilor televizate, sistem de sonorizare şi adresare public, tabele multimedia.
Proiectul finanţat de Compania Naţională de Investiţii prevede amenajarea unui hotel cu 40 de camere destinat sportivilor cu paturi duble şi baie proprie, zona de recepţie, restaurant, spaţii de recuperare pentru sportivi/ SPA.