S-a surpat o bucată din DJ 679E, drumul care leagă Siliştea Gumeşti de Tătărăştii de Sus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile din Teleorman au cerut Guvernului bani din fondul de rezervă
Autorităţile din Teleorman au cerut Guvernului bani din fondul de rezervă

O bucată din DJ 679E, drumul care leagă Siliştea Gumeşti de Tătărăştii de Sus s-a surpat din cauza precipitaţiilor. Drumul se afla în proces de reabilitare.

Surparea unei porţiuni de drum din  DJ 679E, drumul care leagă Siliştea Gumeşti de Tătărăştii de Sus a alertat autorităţile care au dispus o serie de măsuri la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

”În urma şedinţei extraordinare,  au fost votate în unanimitate două hotărâri privind aprobarea realizării demersurilor de solicitare către Guvernul României a alocării unei sume din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului pentru reabilitarea DJ 679E, km 19+450, pe o porţiune de aproximativ 30 m lungime şi 3 m lăţime şi pentru aprobarea măsurilor ce se impun pentru evitarea producerii  unor situaţii de urgenţă  în urma surpării aceluiaşi segment, a responsabilităţilor şi termenelor de realizare”, informează Prefectura Teleorman.

Expertiza tehnică pentru stabilirea valorii aproximative a lucrării va fi realizată de Consiliul Judeţean Teleorman, în calitate de administrator al DJ 679E, în termen de 30 de zile.

Potrivit autorităţilor, drumul respectiv se află în proces de reabilitare, dar surparea a apărut  în urma precipitaţiilor şi  nu putea fi prevăzută în proiectul întocmit în vederea alocării de fonduri.

”Cea mai viabilă soluţie la această dată rămâne încadrarea într-o situaţie de urgenţă.Partea de reabilitare a drumului judeţean intră în sarcina Consiliului Judeţean Teleorman, iar consolidarea terasamentului din zona adiacentă revine autorităţii locale, urmând ca solicitarea de fonduri către Guvern să se facă corespunzător”, se mai arată în informarea de la şedinţa CJSU.

Măsuri dispuse de autorităţi

În baza unei analize efectuată din dispoziţia prefectului în data de 27 aprilie 2016, când  s-a dispus deplasarea  în teren a unei comisii formate din inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, şeful Poliţiei Rutiere din Inspectoratul de Poliţie judeţean Teleorman, şeful Serviciului Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman şi un reprezentant al Inspectoratului Judeţean în Construcţii  în cadrul CJSU s-a decis:presemnalizarea şi semnalizarea obstacolului apărut în carosabil şi închiderea tronsonului de drum DJ 679E, între Siliştea Gumeşti şi Tătărăştii de Sus, monitorizarea de către administratorul drumului şi Primăria Tătărăştii de Sus a evoluţiei fenomenului de surpare, curăţarea rigolei de pe partea stângă, în sensul de mers  Tătărăştii de Sus- Siliştea Gumeşti, pe o porţiune de 600 metri, pentru a permite scurgerea apelor de pe versanţi, căzute din precipităţii.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite