Roxana şi Bogdan şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu
0
Unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa a doi tineri este atunci când se căsătoreşte. Se spune că dragostea lor se împlineşte atunci când cei doi îşi unesc destinele într-unul singur.
Aceste sentimente de bucurie şi fericire le-au simţit şi Roxana şi
Bogdan Rădoi, doi tineri din Alexandria, care s-au cununat sâmbătă, 15
octombrie, la catedrala Sf. Alexandru. Vremea a ţinut cu ei şi deşi cu
câteva zile înainte ploaia şi temperaturile scăzute au pus stăpânire pe
sudul ţării, sâmbătă, soarele şi-a făcut apariţia, spre bucuria celor
doi însurăţei. Însoţiţi de părinţi, naşi şi prieteni, Roxana şi Bogdan
şi-au jurat iubirea în faţa lui Dumnezeu. „Ne-am cunoscut prin
intermediul unor prieteni comuni şi suntem împreună de aproape trei
ani”, a spus Bogdan. Petrecerea a continuat până dimineaţa, la
restaurantul „Izabel”, din Poroschia.