Protecţia Copilului Teleorman a rămas, iar, fără director: ”Noul director interimar va fi din cadrul Consiliului Judeţean, nu din cadrul Direcţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olguţa Şefu a fost demisă din funcţia de director al DGASPC Teleorman , după ce a fost trimisă în judecată de DNA, în acelaşi dosar în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi fosta soţie, Bombonica. Se caută director pentru Protecţia Copilului Teleorman şi, se pare, acesta va fi adus din afara instituţiei.

 Olguţa Şefu nu mai este directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Trimisă în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, directoarea DGASPC Teleorman a fost demisă din funcţie prin votul consilierilor judeţeni. Olguţa Şefu fusese numită în funcţia de conducere de la Protecţia Copilului în urmă cu aproximativ 4 luni, după ce vreme de câteva luni s-a căutat director pentru această instituţie şi toate cele patru concursuri organizate pentru ocuparea funcţiei au fost soldate eşecului.

Olguţa Şefu este al treilea director de la DGASPC Teleorman, suspendat din funcţie după ce a ajuns în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. ”Buba” de la Protecţia Copilului Teleorman a explodat în urmă cu aproximativ doi ani, odată cu reţinerea şi, ulterior, arestarea directoarei Floarea Alesu, pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Aceeaşi directoare a mai ajuns în vizorul DNA pentru o altă faptă de corupţie, într-un al doilea dosar instrumentat tot de DNA. Nici Miloş Rodica, cea pe care Consiliul Judeţean Teleorman o desemnase pentru a prelua frâiele instituţiei bântuite de DNA, după reţinerea Floarei Alesu, nu a avut mai mult noroc. A pierdut funcţia în urma unui alt scandal tot cu iz de DNA.

Toate cele trei foste directoare de la Protecţia Copilului Teleorman-Floarea Alesu, Rodica Miloş şi Olguţa Şefu sunt acum inculpate în acelaşi dosar, alături de alţi angajaţi ai instituţiei şi împreună cu Liviu Dragnea şi fosta soţie, Bombonica

Se caută director

DGASPC Teleorman, instituţie bânuită de aproape doi ani de DNA, a rămas din nou fără director, după demiterea Olguţei Şefu. Consiliul Judeţean Teleorman a început demersurile pentru găsirea unui nou director care, se pare, nu va fi numit din rândul angajaţilor de la Protecţia Copilului. După spusele preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, există la acest moment două variante pentru preluarea funcţiei de director al DGASPC. Ambele nume sunt ţinute, deocamdată, la secret. ”Am două  variante. Urmează să mă decid asupra persoanei. Noul director interimar va fi din cadrul Consiliului Judeţean, nu din cadrul Direcţiei”, a spus preşedintele CJ Teleorman.

11 persoane de la DGASPC trimise în judecată de DNA

 În total, ultimul dosar instrumentat de DNA având în centru Protecţia Copilului Teleorman cuprinde 11 nume. Cap de listă este Liviu Dragnea, preşedintele PSD, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman; Ionel Marineci, la data faptei şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei; Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman; Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, ce avea în componenţă şi Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare; Constantin Claudiu Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria; Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, ambele funcţionare în cadrul DGASPC Teleorman; Rodica Miloş (fostă Ogrija, fostă Drăghici), director executiv adjunct al DGASPC Teleorman.

Potrivit DNA, în perioada iulie 2006-2013, Floarea Alesu, în calitate de director general al DGASPC Teleorman, la instigarea lui Liviu Dragnea, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a dispus în mod ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, angajate în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

"Acest lucru a fost posibil în condiţiile în care inculpata cunoştea faptul că, deşi cele două persoane au figurat în mod scriptic ca angajate în cadrul instituţiei respective, nu s-au prezentat efectiv la serviciu şi nu au prestat vreo activitate. În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", se arată în comunicatul DNA.

Potrivit DNA,  menţinerea în funcţie a celor două angajate în cadrul DGASPC Teleorman a fost posibilă şi datorită inculpaţilor Ionel Marineci, Rodica Miloş, Olguţa Şefu, Bombonica Prodana (fostă Dragnea), Valentina Marica, Constantin Claudiu Balaban şi Nicuşor Gheorghe, persoane cu funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, care nu au luat nicio măsură de sancţionare a celor două angajate având în vedere că acestea nu s-au prezentat la serviciu şi nu au prestat activităţile la care erau obligate prin contractul individual de muncă şi fişa postului, fapte ce au permis acestora din urmă să îşi încaseze în mod necuvenit drepturile salariale aferente.

Olguţa Şefu, Nicuşor Gheorghe, Constantin Claudiu Balaban şi Valentina Marica au întocmit, semnat şi avizat diverse documente justificative pentru situaţia descrisă mai sus (fişa postului, raport de evaluare, foaie colectivă de prezenţă).

"Această conduită infracţională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite în cuantum total de 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) şi Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal", se arată în acelaşi comunicat al DNA.

DNA a dispus măsura sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatei Floarea Alesu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite