FOTO Ziua Naţională a României, sărbătorită şi la Alexandria. Municipalitatea a împărţit 2600 de porţii de varză cu ciolan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ceremonie alexandria

Sute de alexăndreni au ieşit din case, astăzi, pentru a  asista la ceremonia prilejuită de împlinirea a 98 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918.  Locul de întâlnire al celor care au vrut să marcheze aniversarea Marii Uniri a fost  monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, amplasat în faţa Prefecturii Teleorman. Aici s-a desfăşurat ceremonialul civil religios şi militar de Ziua Naţională a României.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean Teleorman şi autorităţilor locale au ţinut alocuţiuni despre însemnătatea Zilei Naţionale a României şi a Marii Uniri. Ceremonialul a continuat cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor. 

Cel mai aşteptat moment al evenimentului de astăzi a fost parada militară. La finalul ceremoniei,  municipalitatea a împărţit 2.600 de porţii de varză cu ciolan şi 800 de litri de vin fiert. Luminiţele de Crăciun se vor aprinde, pe 1 decembrie,  în timpul spectacolului“Iubesc România”.

De Ziua Naţională a României, teleormănenii sunt invitaţi la spectacol. Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează, pentru al patrulea an consecutiv, proiectul cultural “Iubesc România”, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României. 

Spectacolul care se va desfăşura de 1 decembrie,  pe platoul de la Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice, începând cu ora 15.00 va debuta cu recitaluri folclorice susţinute de Irina Loghin, Zinaida Bolboceanu (Chişinău), Dinu Iancu Sălăjan şi Ansamblul “Burnasul”.  Spectacolul va continua cu Talisman şi Bere Gratis.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite