Exponatul lunii la Muzeul Judeţean
0Muzeul Judeţean Teleorman a inaugurat astăzi exponatul lunii martie. Este vorba despre o statuetă antropomorfă descoperită pe şantierul arheologic Vităneşti „Măgurice"
Statueta Antropomorfă feminină datează din ultimul sfert al mileniului V î.Chr. şi aparţine culturii eneolitice Gumelniţa. Are o culoare cenuşiu-deschisă, capul de formă romboidală este modelat schematic, nasul reliefat, gura reprezentată printr-un şir de patru găurele şi lobii urechilor cu câte trei orificii. Faţa este lustruită, ochii nu sunt figuraţi. Corpul este masiv, cu braţele întinse lateral (braţul drept rupt din vechime), fiecare având reprezentate câte patru degete. Exponatul va putea fi vizitat până la sfârşitul lunii martie.























































