Claudia Ioana Dogaru va fi prefect de Teleorman pentru o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudia Ioana Dogaru
Claudia Ioana Dogaru

Concursul de eseuri ” Fii prefect pentru o zi!” şi-a desemnat câştigătorul. Claudia Ioana Dogaru, elevă a Colegiului Naţional ”Unirea” din Turnu Măgurele va fi prefectul judeţului, în ziua de 2 iunie.

În competiţia lansată de Prefectura Teleorman, cu prilejul zilei de 1 iunie, s-au înscris 20 de tineri care au trimis eseuri pe tema impusă de organizatori. Anunţul referitor la câştigător a fost făcut, astăzi, de prefectul de Teleorman, Daniela Carmen Dan.

”Vreau să împărtăşesc cu dumneavoastră bucuria mea şi profit de moment pentru a anunţa public că Ioana Dogaru este tânăra care a câştigat concursul „Fii prefect pentru o zi!” , este persoana care a demonstrat că şi tinerii au drepturi, că şi ei pot contribui la dezvoltarea societăţii, că pot susţine prezentul şi pot construi viitorul. Reprezentanţii mass-mediei locale au decis că eseul Ioanei Dogaru , luând în calcul atribuţiile şi rolul prefectului în teritoriu , este cel ce merită să câştige concursul în care s-au înscris 20 de tineri”, a anunţat prefectul Danela Carmen Dan.

Tânăra câştigătoare este elevă a  Colegiului Naţional Unirea din Turnu Măgurele. Pe 2 iunie ea se va instala în fotoliul de prefect al judeţului.  ”Datoria mea este să-i ofer noului prefect pentru o zi şansa de a ocupa această funcţie pe 2 mai, ocazia de a privi instituţia din interior, de a analiza şi compara această structură cu administraţia publică, văzută din exterior. Tot atunci, eu, tânărul prefect şi alţi adolescenţi din judeţ, vom contura imaginea copiilor asupra ansamblului la care toţi ne aducem aportul, asupra lumii. Vom încerca să avem aceeaşi viziune şi să susţinem proiectele îndrăzneţe şi realiste ale acestei categorii sociale”, a mai spus prefectul de Teleorman, Daniela Carmen Dan.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite