Video VIDEO Cazul tinerei însărcinate care a murit, infectată cu noul coronavirus. Medic: „Starea femeii a fost extrem de gravă”. Ce spune unchiul victimei
0Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia au făcut precizări sâmbătă cu privire la decesul tinerei de 33 de ani, însărcinate, confirmată pozitiv cu COVID-19. De asemenea, un unchi al femeii a făcut declaraţii presei.
Şeful secţiei de ATI, medicul Silviu Tuzeş, a spus că în momentul în care tânăra a ajuns în Spitalul din Alba Iulia starea acesteia era extrem de gravă.
Femeia ar fi contactat virusul într-un focar din familie, patru membri ai acesteia fiind confirmaţi cu noul coronavirus, iar mama tinerei a decedat în urmă cu aproximativ 10 zile. Tânăra care a decedat mai are doi copii, o fată şi un băiat.
„Pacienta în vârstă de 33 de ani, cu 25 de săptămâni de sarcină, a ajuns la noi într-o stare extrem de gravă printr-un transfer de la spitalul din Târgu Mureş. A fost internată cu diagnosticul de o pneumonie bilaterală, determinată de infecţia cu coronavirus, cu insuficienţă hepatică, cu insuficienţă respiratorie.
A fost intubată şi ventilată. S-au folosit ghidurile şi protocoalele de tratament specifice stării de COVID, însă cu toate eforturile noastre, evoluţia a fost nefavorabilă şi pacienta a decedat. Pacienta face parte dintr-un grup de patru persoane, care au venit din Spania, fiind un focar de coronavirus.
În urmă cu aproximativ o săptămână şi mama dânsei a decedat, tot după ce a fost infectată cu coronavirus. Pacienta a venit în urmă cu aproximativ o săptămână. Când a ajuns, starea femeii a fost extrem de gravă”, a declarat medicul Silviu Tuzeş.
Un unchi al fetei, prezent la spital, a spus că nepoata sa tuşea şi o durea puţin gâtul. „Mama ei, sora mea, era puţin răcită. Sora mea a cerut să fie internată la spital în Târnăveni şi fata a zis vin şi eu cu tine. Fata asta care a murit acum a internat-o, pe sora mea a dus-o la Mureş şi de acolo a trimis-o la Sibiu şi cei de la Sibiu ne-au dat telefon că a murit.
Au fost plecaţi în Spania înainte cu o lună de zile. Nu am avut niciun simptom, nimic. Tuşea, atât. Nepoata mea era însărcinată în luna a şaptea. Când s-a dus la spital, i-a pus masca şi vorbeam pe Facebook cu ea, în scris. Înainte cu două zile a zis că i-a ieşit două teste negative aici, iar ieri seară deja a zis că e rău cu ea. Testele negative i-a ieşit înainte cu 4-5 zile”, a declarat unchiul fetei, Cornel Velţan.
Tânăra din satul Tătârlaua, comuna Cetatea de Baltă, a fost transferată la Alba Iulia de pe secţia de ATI a spitalului din Târgu Mureş. A decedat în cursul zilei de vineri, 7 august.