UPDATE PSD Alba nu se leapădă de Liviu Dragnea. ”Ruptură” între Ioan Dîrzu şi baronul Paul Stănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PSD Alba îl susţine, în continuare, pe Liviu Dragnea
Liderul PSD Alba îl susţine, în continuare, pe Liviu Dragnea

PSD Alba rămâne nu se leapădă de preşedintele Liviu Dragnea. Poziţia majoritară în Comitetul Executiv Judeţean desfăşurat joi a fost una de susţinere a lui Liviu Dragnea, dar la vot s-a spus ideea ca partidul să rămână unit.

UPDATE Senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz, a declarat joi, pentru Mediafax, că organizaţia judeţeană a partidului, reunită în şedinţă, nu a stabilit dacă este pro sau contra cererii de demisie a lui Liviu Dragnea din fruntea PSD, astfel încât liderul filialei va lua în CExN o decizie „la faţa locului”.

„În Comitetul Executiv s-a votat pentru unitate în partid. Dar un mandat clar nu s-a hotărât, un mandat clar care să poziţioneze organizaţia într-o direcţie sau alta. Părerile au fost pro şi contra, părerile au fost împărţite, iar în final, s-a supus la vot, în următorul fel să se voteze pentru unitate în partid şi mâine să se ia o decizie la faţa locului, deci nu a fost un mandat clar care să fie pro sau contra”, a spus senatorul Daniel Breaz.

El a adăugat că preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, nu şi-a exprimat în şedinţă o poziţie „concretă”. ”Domnul preşedinte astăzi a ascultat mai mult poziţiile din organizaţie şi nu s-a poziţionat concret într-o parte sau alta”, a spus senatorul PSD. Breaz a precizat că el a fost printre cei care s-au declarat în favoarea lui Liviu Dragnea.

______________________________________________________________________________

Organizaţia Judeţeană a PSD Alba a hotărât în urma unei şedinţe care a avut loc joi că îl vor susţine în continuare pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al partidului social democrat. Surse din PSD Alba susţin că sau purtat discuţii de mai multă vreme legat de acest subiect, social democraţii, condusi de Ioan Dirzu au stabilit  încă de săptămâna trecută că îl vor susţine în continuare pe Liviu Dragnea la şefia partidului şi că poziţia PSD Alba rămâne neschimbată după apariţia scrisorii în care Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu cer demisia liderului social-democrat.

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte, vineri, de la ora 12.30. În cadrul şedinţei se va pune în discuţie scrisoarea semnată de liderii partidului, prin care se solicită retragerea din funcţia de preşedinte a lui Liviu Dragnea şi preluarea funcţiei, în regim de interimat, de către premierul Viorica Dăncilă.

Pentru liderul PSD Alba ar fi greu să se ”lepede” de Liviu Dragnea, în condiţiile în care acesta din urmă l-a menţinut la conducerea filialei şi s-a postat de partea sa în scandalul cu primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, care a fost exclus din partid. Înlăturarea lui Dragnea ar putea să îi fie fatală şi lui Ioan Dîrzu, având în vedere că există dubii în legătură cu modul în care se menţinut în funcţia de preşedinte al organizaţiei după ce a demisionat, imediat după alegerile locale din 2016. 

Recent, conducerea organizaţiei a precizat că la Alba nu este nevoie de alegeri pentru că postul de preşedinte nu este deţinut în regim de interimat, demisia lui Ioan Dîrzu nefiind acceptată în urmă cu doi ani. Comitetul Executiv Naţional a luat act, totuşi, atunci, de demisia deputatului de la conducerea PSD Alba. Postul a fost propus ulterior, de către Liviu Dragnea, primarului Gheorghe Damian, care, însă, a refuzat propunerea. Rămâne un semn de întrebare şi în legătură cu relaţia dintre Dîrzu şi Paul Stănescu. ”Baronul” de Olt este cel care a controlat în ultimii ani tot ce s-a întâmplat în PSD Alba şi a regizat inclusiv excluderea primarului Gheorghe Damian, care devenise un pericol pentru ”supremaţia” lui Dîrzu în partid.

Citiţi şi:

 

VIDEO Eroul de la Alba Iulia. Bărbatul cu spirit civic care a spart un geam şi a oprit în trafic autoturismul care circula haotic

 

Peste 7.000 de români, aşteptaţi la Alba Iulia pentru un nou record Guinness: cel mai mare 100 în cea mai mare imagine a unei ţări formată din oameni

 

Artistul care face adevărate opere de artă din piese auto reciclate: „Pot realiza aproape orice, imaginaţia mea nu are limite“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite