UPDATE Premierul Victor Ponta primeşte la Alba Iulia validarea PSD pentru candidatura la preşedinţie
0Premierul Victor Ponta va fi prezent vineri la Alba Iulia alături de aproape toţi miniştri din cabinet. Preşedintele PSD va conduce din oraşul unde există cel mai important ”fief” ACL din ţară, un congres naţional al partidului organizat printr-un sistem de videoconferinţă şi va primii validarea organizaţiilor locale pentru candidatura la funcţia de preşedinte al României.
UPDATE Victor Ponta, Liviu Dragnea şi o parte dintre miniştri ajung astăzi, la ora 16.00, la sediul PSD Alba unde vor avea o întâlnire cu conducerea judeţeană a partidului. Discuţia va fi purtată cu ”uşile închise”, iar principalul punct de pe ”ordinea de zi” va fi probabil scorul pe care PSD Alba trebuie să-l obţină la alegerile prezidenţiale.
La ultimele alegeri PSD a pierdut la ”mustaţă” judeţul, PDL ieşind învingător cu 73 de voturi peste. La aceste alegeri organizaţia condusă de Ioan Dîrzu vizează prima poziţie, chiar dacă PDL şi PNL şi-au unit forţele. Congresul naţional PSD, organizat la Pavilionul Mercur din Alba Iulia va începe cel mai probabil în jurul orelor 17.00 şi va fi transmis pe ecrane uriaşe, de toate organizaţiile din ţară cât şi la televizor.
Congresul de la Alba Iulia se va desfăşura la hotelul Mercur, aflat la marginea oraşului, unde vor participa aproximativ 1.000 de membri de partid. Prin sistemul videoconferinţă, lucrările vor fi transmise în toate organizaţiile din ţară, pentru circa 30.000 de membri.
Evenimentul începe la ora 16.00 cu şedinţa de partid şi va continua, de la ora 17.00 cu congresul PSD, pentru validarea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale. Potrivit preşedintelui PSD Alba, Ioan Dîrzu, Victor Ponta nu are un program la Alba Iulia, premierul urmând să părăsească oraşul după întâlnire. Premierul va fi însoţit de aproximativ 15 miniştri.
Ponta a ales să participe la evenimentul din Alba Iulia, la invitaţia organizaţiei judeţene a PSD, aflată la nivel local în opoziţie. PNL şi PDL, respectiv ACL Alba, administrează împreună judeţul Alba din 2012. Cele două partide deţin 67 de primari şi au majoritatea în Consiliul Judeţean şi în Consiliul local Alba Iulia.
Şapte inspectori şcolari susţinuţi de PNL, schimbaţi din funcţie de şeful PSD al IŞJ Alba