UPDATE Patru cetăţeni arabi reţinuţi de DNA Alba Iulia pentru fraudă din fonduri europene
0DNA Alba a reţinut încă patru persoane în dosarul de fraudă cu fonduri europene în care au fost arestate preventiv şase persoane la începutul lunii martie. Cele patru persoane reţinute în 20 şi 21 mai sunt cetăţeni străini reprezentanţi ai două societăţi comerciale care au fraudat fonduri europene dintr-un contract încheiat cu SC Hidro Parhova SA.
UPDATE Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea DNA şi a emis, joi seara, 21 mai 2015, mandate de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pe numele celor patru cetăţeni arabi reţinuţi. decizia instanţei a fost contestată, iar soluţia definitivă va fi pronunţată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Persoanele reţinute sunt HOMSI GHASSAN şi YOUNES ZIAD, reprezentanţi ai firmei Butec Sal, KHALIL SAAD şi BACHIR MAZEN, reprezentanţi ai SC Passavant Roediger România SRL, care sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la săvârşirea infracţiunilor de folosire de documente false şi cu conţinut inexact care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi înşelăciune.
Potrivit procurorilor DNA, SC Hidro Prahova SA, al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Prahova, a fost beneficiarul finanţării europene alocate, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu – POS MEDIU, proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Prahova”, în valoare totală de 822.819.366 lei din care 548.313.554 lei contribuţie POS MEDIU 2007-2013 şi 274.505.812 lei contribuţie beneficiar. În calitate de beneficiar al acestui proiect, SC Hidro Prahova SA a organizat, prin intermediul Unităţii de Implementare a Proiectelor – UIP din cadrul companiei, licitaţiile pentru atribuirea tuturor contractelor de consultanţă şi execuţie.
În anul 2012, comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele 7 oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câştigătoare oferta unei asocieri de firme: SC Cast SRL şi Butec Sal. În acest context, inculpatul Homsi Ghassan a constituit şi coordonat un grup infracţional la care au aderat ulterior şi inculpaţii Khalil Saad, Younes Ziad şi Bachir Mazen, împreună cu alte persoane, al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni de fraudare a fondurilor europene şi naţionale.
”Din cuprinsul probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că inculpaţii au urmărit:
- ca procedura de subcontractare către SC Passavant Roediger România SRL să fie una formală, dar cu o destinaţie precisă (obţinerea contractului de lucrări de către această din urmă firmă),
- rămânerea SC Cast în Asociere pentru un procent infim, de 3% pentru care nu mai trebuia să execute nicio lucrare,
- ieşirea Butec Sal din Asociere printr-un procedeu interzis, respectiv cesionarea procentului de 97 % contra unei sume substanţiale, de 250.000 euro, prin care firma libaneză a cesionat, transferat şi predat către SC Passavant Roediger România SRL toate drepturile, obligaţiile, răspunderile, titlurile şi dobânzile deţinute în cadrul contractului de lucrări (acest contract, necomunicat Unităţii de Implementare a Proiectelor, este cel care produce efecte între părţi),
- realizarea unei noi subcontractări către o altă societate comercială.
Urmarea a acestei conduite infracţionale, la data de 13 martie 2014 liderul Asocierii, SC Cast SRL, a obţinut decontarea avansului în cuantum de 7.705.590,96 lei, care a fost împărţit după proporţiile convenite, 97% respectiv 3% între SC Passavant şi SC Cast. În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, se afirmă în comunicatul DNA.
Inculpaţii sunt prezentaţi joi, 21 mai 2015, la Curtea de Apel Alba-Iulia, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În 4 martie au fost arestate preventiv şase persoane, între care reprezentanţi ai unor firme de construcţii şi doi notari din Braşov. Între acestea se află reprezentanţi ai firmelor Cast SRL (Mihail Iordache) şi Passavant Roediger România SRL (Simona Luther). Dosarul prevede atât contractul încheiat cu SC Hidro Prahova SA, cât şi un altul derulat de către SC Apă Canal SA Sibiu.