Tânără din Alba Iulia înşelată cu peste 15.000 de lei prin telefon de un deţinut din Penitenciarul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Detinutul este incarcerat in penitenciar. Foto Adevarul
Detinutul este incarcerat in penitenciar. Foto Adevarul

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe principalul suspect de comiterea unei înşelăciuni în legătură cu care au fost sesizaţi în urmă cu şase zile. Este vorba despre un deţinut din Penitenciarul Galaţi.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în perioada 10-12.12.2012, S.V.B., de 30 de ani, din comuna Tisău, judeţul Buzău, încarcerat în Penitenciarul Galaţi, a apelat-o pe telefonul mobil  pe o tânără de 19 ani din Alba Iulia, comunicându-i ca a câştigat un premiu.

Suspectul a condiţioant ridicarea premiului de transferarea unor sume de bani, prin intermediul unor societăţi specializate, în total tânăra depunând suma de 15.600 lei, în două rânduri. În cele din urmă a realizat că a fost înşelată şi a anunţat poliţia. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiteterii infarcţiunii de înşelăciune, stabilirea întregii sale activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

„Deoarece această faptă de înşelăciune este des întâlnită pe tot teritoriul ţării, recomandăm tuturor cetăţenilor să fie sceptici atunci când sunt anunţaţi din senin, prin telefon, că au câştigat bunuri şi sume importante de bani. Să manifeste prudenţă atunci când un străin le cere să-i dea telefonic date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont) şi cu atât mai mult când le cere să plătească diverse favoruri pentru a intra în posesia aşa - zisului premiu. Să verifice amănunţit datele la firmele unde se presupune ca sunt câştigători,  înainte de a spori contul escrocilor cu sume importante de bani.  În cazul în care sunt abordaţi de asemenea persoane să se adreseze de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie”, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite