S-a deschis sezonul de schi pe pârtiile din Alba. Zăpadă de peste 50 cm la Arieşeni şi în Şureanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Start în sezonul de schi pe pârtiile din Alba. Stratul gros de zăpadă a permis redeschiderea celor două domenii schiabile, din Arieşeni - Vârtop şi Şureanu. Zăpada măsoară între 50 cm – 70 cm.

Potrivit Serviciului Turism din cadrul Consiliului Judeţean, starea corespunzătoare a drumurilor de acces permite celor dornici să practice sporturile de iarnă să ajungă uşor în cele două zone cu pârtii.

Arieşeni - Vârtop

Drum: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii: în urma ninsorilor abundente, stratul de zăpadă atinge 70 cm, fiind excelent pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Meteo: conform prognozelor meteo, vremea este deosebit de rece, urmând ca sfârşitul săptămânii să fie marcat de ger şi ninsori în ziua de Duminică.

Instalaţii de cablu: cele două teleschiuri funcţionează în regim normal, de marţi până Duminică, între orele 09.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalaţie de nocturnă. Tariful pentru o urcare cu teleschiul este de 5 lei adulţii şi 3 lei copii până la 14 ani. Pe pârtia Vârtop II, tarifele sunt de 3 lei, respectiv 2 lei.

Servicii: asistenţă Salvamont; şcoală de schi la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante şi unităţi de cazare în staţiunea Vârtop.

Domeniul Schiabil Şureanu

Drum: singura porţiune care pune probleme de accesibilitate şoferilor e cea care încheie drumul înspre Domeniul Schiabil Şureanu, şi anume tronsonul dintre barajul Oaşa şi pârtii (DJ 704), pe o lungime de 18 km. Drumul prezintă unele porţiuni de carosabil accidentat şi îngust. Totuşi, el este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii: în prezent, toate cele 9 pârtii (A 1, A 2, C 1, C 2, C 3, C 4, S 1, S 2) sunt funcţionale. Stratul de zăpadă măsoară peste 50 cm grosime, în funcţie de altitudine, fiind perfect pentru practicarea sporturilor de iarnă. Predomină zăpada tip powder, ideală pentru snowboard, schi de tură. Preţul unei urcări cu telescaunul este de 10 lei. Există posibilitatea unor abonamente cu puncte şi pe timp, care scad semnificativ aceste cheltuieli.

Meteo: conform prognozelor meteo, la Şureanu vremea va fi extrem de rece, cu temperaturi minime de până la -25 grade Celsius şi ninsori abundente în ziua de duminică.

Instalaţii de cablu: atât telescaunul, cât şi cele două teleschiuri vor funcţiona în regim normal, de marţi până duminică, între orele 09.30 – 16.30.

Servicii: asistenţă Salvamont; şcoală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schiuri & snowboards în Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiei; unităţi de cazare în Luncile Prigoanei şi în Poarta Raiului.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite