Recidivistul din Alba care a înjunghiat mortal un tânăr la Mediaş a câştigat 408 zile de libertate pe baza recursului compensatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recidivistul din Alba a câştigat 408 de zile pe baza recursului compensatoriu. Foto: Facebook/ Rusu Marius
Recidivistul din Alba a câştigat 408 de zile pe baza recursului compensatoriu. Foto: Facebook/ Rusu Marius

Recidivistul din Alba care a înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică un tânăr în faţa unui club din Mediaş a beneficiat de 408 de zile câştigate în urma aplicării legii privind recursul compensatoriu. Rusu Marius a fost eliberat în mai 2018.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost eliberat condiţionat în luna mai 2018, după aproape 10 ani de închisoare. Rusu Marius a fost condamnat în 2010, la 13 ani de închisoare, pentru tentativă de omor şi tentativă de omor deosebit de grav.

Potrivit deciziei de la Judecătoria Deva, bărbatul a beneficiat de 408 de zile câştigate potrivit legii privind recursul compensatoriu şi de 96 de zile câştigate ca urmare a muncii prestate în perioada cât a fost închis. În lipsa legii privind recursul compensatoriu, condamnatul ar mai fi stat cel puţin 1 an la închisoare.

Motivarea Judecătoriei Deva privind eliberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius: ”Având în vedere că prin procesul verbal nr. 18/3.05.2018 al Comisiei de propuneri de pe lângă Penitenciarul Deva se solicită liberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius, întrucât îndeplineşte condiţiile legale. Din examinarea procesului verbal mai sus amintit se constată că prin sp. nr. 288/2014 a Tribunalul Alba, condamnatului Rusu Marius i s-a aplicat pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 176 C.p., a cărei executare a început la data de 26.08.2008.

Din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 4748 zile, condamnatul a executat efectiv 3946 zile ceea ce reprezintă 3/4 parte (din care 408 zile ca beneficiu conform Legii nr. 169/2017), iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 96 zile el a executat 3/4 parte din pedeapsa la care a fost condamnat. Considerând că din cuprinsul procesului verbal rezultă că susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, fiind disciplinat, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare.

Astfel fiind şi întrucât în speţă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 6  C.p. rap. la art. 59 C .p., instanţa apreciază că propunerea făcută este întemeiată şi, în consecinţă, urmează a dispune liberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius conform dispozitivului”.

recidivist alba

Decizia Judecătoriei nu a fost contestată, astfel încât condamantul a fost eliberat după trei zile de la pronunţare. În 2010, Rusu Marius a fost condamnat, definitiv, pentru faptele din 2008, la un total de 22 de ani şi 6 luni pentru trei infracţiuni: 9 ani pentru tentativă de omor, 12 ani şi 6 luni pentru tentativă de omor deosebit de grav, 1 an de închisoare pentru port ilegal de armă albă în public. Ulterior, a fost contopită şi pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru tâlhărie, din 2008. Instanţa a aplicat pedeapsa cea mai mare şi un spor de 6 luni, rezultând, în final, condamnarea de 13 ani. 

criminal alba

Agresorul a fost prins duminică la Blaj

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite