Primul oraș din România care devine independent energetic. Clădirile publice din Ocna Mureș, alimentate cu energie verde
0Orașul Ocna Mureș, din județul Alba, devine primul din România independent energetic, asigurându-și integral energia electrică necesară iluminatului stradal, clădirii primăriei, școlilor și serviciilor aferente administrației locale.
Performanța se datorează unei investiții în realizarea unui parc fotovoltaic. Acesta cuprinde 1.500 de panouri și cinci invertoare care sunt amplasate pe un teren în suprafață de circa 6.000 de metri pătrați. Punerea în funcțiune a sistemului fotovoltaic este preconizată pentru sfârșitul acestui an, după preluarea instalațiilor de către furnizorul de energie electrică.
„Este o investiție pe fonduri norvegiene: 80% din finanțare este asigurată din fonduri nerambursabile, 20% din bugetul local. Este proiectat să producă aproximativ 500 KWh. Cu această cantitate de energie ne acoperim consumul pentru iluminat public și pentru toate instituțiile publice din oraș, însemnând școli, primărie și tot ce înseamnă instituție publică”, spune primarul Silviu Vințeler.
Acesta estimează o economie la bugetul local de 1,5 – 2 milioane de lei pe an, bani care vor putea fi cheltuiți pentru alte investiții. Pe lângă clădirea primăriei și iluminatul public, energia electrică va fi utilizată pentru două licee, o școală gimnazială, casa de cultură și biblioteca orășenească.
Valoarea fondurilor nerambursabile este de 559.100 de euro. Orașul Ocna Mureș cuprinde șase localități și are o populație totală de circa 12.000 de locuitori.
Complex balnear construit de la „zero”
Tot în Ocna Mureș este foarte aproape de finalizare o investiție publică foarte importantă pentru oraș. Este vorba despre noul complex balnear construit de la „zero” ca urmare a unei investiții ăn valoare de peste 7 milioane de euro. Recent a fost demarată etapa probelor tehnologice. Ulterior vor urma fazele de obținere a avizelor de la DSP și ISU și, în ultima fază, angajarea personalului care va deservi băile sărate.
Complexul beneficiază de bazine cu apă caldă și apă sărată. La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație și o temperatură mai mare, iar pentru cei care vor veni la tratament există și cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină și cu nămol.