Povestea monumentului „Foamea”, construit de comuniști la Alba Iulia. „Mama, tata și copilul gârboviți de foame”
0La Alba Iulia a existat în perioada comunistă un monument denumit de locuitori „Foamea”. A fost distrus în primii ani de după Revoluția din Decembrie 1989 ca urmare a renumelui negativ pe care îl avea.
Monumentul a fost construit la intersecția a două bulevarde importante ale orașului și era reprezentat de trei plăci de beton, de mărimi diferite. Faptul că aveau o formă „aplecată” spre interior în partea superioară i-a făcut pe oameni să îl numească și „mama, tata și copilul gârboviți de foame”. În ultimii ani ai perioadei comuniste lipsurile românilor au devenit critice.
„Interpretarea vremii era că tata se uita la Arieșul și zicea nimic! Copilul spre Rampă și zicea nimic! Mama privind bulevardul spunea la fel nimic! Cine își mai amintește, pe rampă funcționa o alimentară a demnitarilor de partid, o sfidare de altfel a populației municipiului unde se dădeau pe cartelă diferite delicatese precum cafea fără năut, carne de porc, pui, salam fără soia etc”, astfel descrie un locuitor al orașului în legătură cu renumele pe care îl avea monumentul.
Ironia sorții a făcut ca „scânteia” Revoluției de la Alba Iulia să pornească de pe trotuarul aflat la câțiva metri de acest monument, în seara zilei de 21 decembrie 1989. Un grup format în majoritate din tineri s-a adunat aici, de unde au pornit într-un marş pe străzile oraşului. De altfel, în apropiere a fost ridicat în urmă cu câțiva ani Monumentului Revoluției din Decembrie 1989.
Alba Iulia în comunism
În prima parte a perioadei comuniste, oraşul Alba Iulia a fost marginalizat. Între 1950 şi 1968, oraşul a făcut parte din regiunea Hunedoara. Ulterior, au avut loc investiţii edilitare şi în infrastructură, dar cu toate acestea Alba Iulia a rămas în urma unor localităţi urbane similare.
Această dependenţă a durat aproape 18 ani, până în februarie 1968, atunci când s-au reînfiinţat judeţele, iar Alba Iulia a redevenit capitala judeţului Alba.
A fost o perioadă tristă pentru istoria oraşului, condamnat la starea unui târg prăfuit, plin de gropi şi bălţi, care în felul acesta plătea atât pentru formidabilul său trecut politic, religios şi cultural, cât şi pentru fidelitatea ce fusese arătată de locuitorii săi Partidului Naţional Român din Transilvania, iar din 1926 Partidului Naţional-Ţărănesc.
După reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 Alba Iulia, care până la mijlocul secolului XX nu avusese unităţi economice care să aparţină industriei grele, a cunoscut o puternică industrializare, mai ales la sfârşitul deceniului 7, precum şi în deceniul următor. Aspectul oraşului s-a schimbat, construcţia emblematică fiind blocul de locuinţe, multiplicat în zeci şi sute de exemplare, în mai multe cartiere.
Micile apartamente erau foarte asemănătoare în interior, iar în exterior clădirile erau înşiruite într-o ordonare uniformă, ce corespundea perfect esteticii şi simbolisticii comuniste.
Cartierele de blocuri „Cetate“, „Ampoi“ şi „Tolstoi“ au fost toate construite după anul 1965, autorităţile locale mândrindu-se cu ele, chiar dacă între clădiri nu existau nici spaţii verzi şi nici locuri de joacă pentru copii.
Cetatea bastionară, lăsată în paragină
Statuia lui Mihai Viteazul a fost singurul monument înălţat în cei peste 40 de ani de comunism, cetatea bastionară de tip Vauban, construită la începutul secolului XVIII, fiind lăsată în mod intenţionat în paragină, la fel ca şi celelalte monumente vechi ale oraşului, întrucât se considera că ele nu reprezintă altceva decât „trufia şi spiritul reacţionar al Imperiului Habsburgic”.
S-a acordat prioritate construirii de clădiri noi, chiar dacă multe dintre ele nu aveau nicio personalitate: Spitalul Judeţean şi Policlinica (1973), Casa de Cultură a Sindicatelor (1976), precum şi hotelurile „Transilvania“ (1972), „Cetate“ (1978) şi „Parc“ (1981).
Blocajul economic de la începutul anilor ’80, dar mai ales dezastrul înregistrat după 1985, au făcut viaţa albaiulienilor de-a dreptul insuportabilă.
Magazinele s-au golit, iar atunci când se zvonea că se aduce ceva marfă, se formau cozi interminabile. Iarna, la bloc, se suferea cumplit de frig, iar apă caldă era doar două zile pe săptămână, între orele 19 şi 21. În plus, pentru a se face economie de curent electric, acesta era întrerupt zilnic pentru câteva ore, iar programul de televiziune era redus la două ore, între 8 şi 10 seara.
Se încarcă comentariile...
