Petrecere de botez întreruptă de poliţişti la Aiud. Organizatorul a fost amendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

O petrecere de botez la care participau 50 de persoane, organizată la un restaurant din Aiud a fost întreruptă de poliţişti, iar organizatorul evenimentului şi reprezentantul localului - sancţionaţi contravenţional.

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, în ultimele 24 de ore au fost controlate 97 de societăţi comerciale/ persoane fizice autorizate, 87 de mijloace de transport şi au fost legitimate peste 2.200 de persoane.

"Echipele de control au depistat şi sancţionat 117 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, două care nu au respectat condiţiile privind carantinarea şi una care nu a respectat restricţiile de deplasare. Poliţiştii din Aiud au intervenit (sâmbătă - n.r.), în jurul orei 16,30, la un local din municipiu unde era organizată o petrecere de botez la care participau 50 de persoane. Evenimentul a fost întrerupt, iar reprezentantul localului şi organizatorul evenimentului au fost sancţionaţi contravenţional, conform prevederilor Legii 55/2020", se menţionează în comunicat.

IPJ Alba aminteşte faptul că în Aiud este interzisă desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

În municipiul Aiud, în ultimele 14 zile au fost depistate 52 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Incidenţa la mia de locuitori este de 2,04.

Vă mai recomandăm să cititi:

 

Cum acţionează ţeparii prin metoda “agenţiei de modeling“. Mărturia unei tinere care visa să ajungă model VIDEO

 

„Săgeata“ unor deţinuţi care înşelau prin metoda Accidentul, condamnată. Cum a dat loviturile la Alba Iulia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite