Pedeapsa mai mare pentru tânărul din Alba care a ucis o femeie. Mihai Pandelea va sta 27 de ani şi 9 luni la închisoare
0Tnărul în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru uciderea unei femei care practica prostituţia, a primit un ”supliment” de pedeapsă. Tribunalul Alba a majorat condamnarea acestuia la 27 de ani, 9 luni şi 10 zile.
Tribunalul Alba a judecat recent cererea acestuia de modificare a pedepsei, având în vedere că într-un alt dosar care are legătură cu crima a primit 1 an, 9 luni şi 10 zile de închisoare. Acest dosar a fost instrumentat de DIICOT şi a avut ca obiect furtul unui card bancar de la victimă şi utilizarea acestuia pentru sustragerea unei sume de bani din cont.
”Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 202/2016 şi prin sentinţa penală nr. 149/2016 sunt concurente, fiind săvârşite mai înainte de a se fi pronunţat o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele. Aplică petentului pedeapsa de 24 de ani închisoare la care adaugă un spor de 3 ani, 9 luni şi 10 zile, petentul urmând se execute pedeapsa de 27 ani, 9 luni şi 10 zile. (…) Scade din durata pedepsei închisorii aplicate condamnatului durata reţinerii şi arestării preventive din data de 6.02.2016 până la data de 25.04.2017 şi durata executată din pedeapsă din data de 15.12.2016 la zi”, se susţine în dispozitivul deciziei Tribunalului Alba, din 11 septembrie 2017. Faţă de această ultimă decizie condamnatul a făcut recurs, care va fi judecat la Curtea de Apel Alba Iulia. Decizia definitivă pentru infracţiunea de omor a fost pronunţată în 25 aprilie 2017, iar cea pentru infracţiunile informatice în 9 decembrie 2016. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Mihai Răzvan Pandelea a rămas şi cu obligaţia de a despăgubi familia victimei cu suma de 400.000 de lei.
Victima acestuia a fost o tânără de 24 de ani din Mehedinţi, Alina Bianca Tănăsie, care închiriase un apartament în Alba Iulia în care se prostitua, Pandelea fiind unul dintre clienţii acesteia. Crima a avut loc în noaptea de 2/3 februarie 2016, iar tânăra a fost omorâtă cu 25 de lovituri de cuţit. Criminalul a fost identificat în câteva ore de poliţişti, în condiţiile în care o sunase pe victimă seara pentru a-şi anunţa prezenţa la ea în cursul nopţii, dar a fost reţinut doar după trei zile.
Mihai Răzvan Pandelea a recunoscut crima şi i-a condus pe anchetatori la locurile din oraş unde a ascuns cuţitele şi bunurile furate din apartamentul acesteia: trei telefoane mobile, o tabletă şi portmoneul femeii, conform informaţiilor din rechizitoriu. Femeia a fost ucisă cu două cuţite, după ce primul folosit de criminal s-a rupt în timp ce încerca să o omoare. Alina Bianca Tănăsie a fost găsită dimineaţa, fără suflare, într-un apartament de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, al cărui proprietar este un cetăţean de origine italiană. Femeia a venit la Alba Iulia de la Arad şi se prezenta pe site-urile de specialitate ca escortă şi damă de companie sub numele de ”Mira”.