O tânără a falsificat o rețetă pentru a primi un medicament pentru avort. S-a ales cu plângere penală

0
Publicat:

O tânără însărcinată în 15 săptămâni, care dorea să facă avort și a fost refuzată de către medic, a modificat o rețetă pentru a cumpăra din farmacie un medicament necesar avortului.

Femeia a modificat rețeta pentru a primit un medicament necesar avortului FOTO Adevărul
Femeia a modificat rețeta pentru a primit un medicament necesar avortului FOTO Adevărul

Tânăra a încercat să își procure ilegal medicamente pentru provocarea avortului, cu toate că medicul ginecolog i-a explicat că întreruperea sarcinii la cerere, având în vedere vârsta sarcinii, nu se mai poate efectua conform legislației din România.

Femeia s-a prezentat în urmă cu o săptămână la o clinică din Alba Iulia, unde a fost consultată și s-a stabilit diagnosticul de sarcină săptămâna 15 în evoluție și colpită bacteriană. Aceasta a solicitat întreruperea sarcinii, medicul primar în obstetrică-ginecologie explicându-i că acest lucru nu mai este posibil, sarcina depășind limita legală admisă în România pentru avortul la cerere.

„În data de 27 septembrie 2023, ora 17:30, am fost sunați de la o farmacie din oraș deoarece o rețetă eliberată din clinica Gynlife în data de 22 septembrie 2023 ridica suspiciuni în vederea prescripției. În urma verificării am constatat că pacienta a fost consultată în data de 22 septembrie 2023 stabilind diagnosticul de sarcină săptămâna 15 în evoluție și colpită bacteriană”, spune ginecologul, citat de ziarulunirea.ro.

Femeia a fost sfătuită să păstreze sarcina și i s-a prescris un tratament. Ulterior, tânăra ar fi modificat rețeta eliberată la clinică, modificând vârsta sarcinii și adăugând medicamentul folosit pentru provocarea avortului medicamentos.

Pacienta a modificat diagnosticul din sarcină săptămâna 15 în sarcina săptămâna 5 și a completat pe rețeta eliberată de noi medicamentul utilizat pentru întreruperea medicamentoasă a sarcinii prezentându-se cu aceasta la farmacie”, afirmă reprezentanții clinicii.

Reprezentanții clinicii au semnalat cazul și Colegiului Medicilor Alba, dar nu au precizat și dacă au înaintat plângere penală pentru falsificarea rețetei.

Conform actualului Cod Penal din România, articolul 201, avortul este permis la cerere până în săptămâna a 14-a de sarcină. Medicii care efectuează avorturi după aceasta limită, cu excepția întreruperilor de sarcină terapeutice, riscă amendă sau închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite