Maria Baciu, studenta implicată în acţiuni caritabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Baciu, implicată în campanii umanitare
Maria Baciu, implicată în campanii umanitare

Maria Baciu, studentă în anul II la Facultatea de Marketing, a demarat o campanie de caritate pentru un băiat din Pianu de Jos, pe nume Lucian. Acesta are nevoie de peste 20.000 euro pentru un transplant de celule stem.

Profil:

Data naşterii: 18 iunie 1989
Studii: Studentă în anul II, Universitatea “1 Decembrie 1918”, Facultatea de Marketing
Stare Civilă: necăsătorită, un frate

Imediat ce a aflat de situaţia lui Lucian, care are 11 ani, Maria Baciu s-a implicat în acţiuni de strângere de fonduri. „L-am cunoscut pe băiat prin intermediul verişoarei mele. Aceasta m-a intrebat cum ar putea să îl ajute. Primul ajutor l-am oferit în urma  participării la un bal de caritate, unde am scos la licitaţie câteva tablouri pe care am primit o mica sumă din vânzarea lor“, afirmă Maria Baciu. Din acel moment atenţia Mariei s-a îndreptat spre micuţul Lucian pe care doreşte să-l ajute. „În acelaşi timp eram implicată şi în organizarea balului bobocilor de la Universitate. La sfârşitul evenimentului am primit o sumă destul de mare din banii rămaşi de la bal. Iar cu acordul şi bunăvoinţa domnului rector Achim Moise, la concertul de colinde de Crăciun s-au mai strâns ceva bani pentru Lucian“, a afirmat studenta.

Acesta vrea că în perioada următoare, prin intermediul Ligii Studenţilor, să mai poată aduna şi alţi bani pentru a-l putea ajuta pe Lucian. „Nu ne-am hotarat în ce mod, dar o vom face. Aş vrea să fac apel şi la mass-media şi oriunde am putea obţine un ajutor“, a spus Maria Baciu. Băiatul are nevoie de 20.000 de euro numai pentru operaţie fără cheltuielile postoperatorii. “Eu vreau să precizez că nu doar eu am contribuit la strângerea banilor ci şi colegii mei de la Liga Studenţilor. Am întâlnit oameni cu suflet aici, ceea ce e un lucru minunat”, a completat tânăra.

Activităţi la Liga Studenţilor

Maria a intrat în Liga Studenţilor la îndemnul profesorilor dar cel care a adus-o efectiv în această organizaţie a fost colegul ei Ionuţ Buta. Este coordonator al activităţii de marketing al organizaţiei studenţilor din Alba Iulia. „Acum un an am intrat în Ligă. În această perioadă am avut mai multe activităţi,  cum ar fi campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii, organizarea balului bobocilor şi a concertului de colinde“, a povestit studenta.

Tânăra a mai fost implicată într-o campanile de întrajutorare, înaintea sărbătorilor de iarnă. „M-am gândit că in prag de sărbători să aducem puţin zâmbetul pe buzele celor care în această perioadă nu îşi perimiteau să îl vadă pe Moş Crăciun. Am dăruit unor copii haine şi jucării. Activitatea a avut sloganul «Fă şi tu un copil fericit de sărbători»“, a mai spus studenta. Chiar dacă a fost primul an în care s-a făcut aşa ceva, studenţii din cadrul Universităţii au fost foarte receptivi la această iniţiativă. “Sper ca şi în anii următori să se facă această campanie şi de ce nu să devina o tradiţie”, a incheiat Maria Baciu.

Ce vrei să faci după ce termini facultatea?
M.B.
: „Ca fiecare student îmi doresc să găsesc un job bun după terminarea facultăţii. De asemenea, voi continua să mă pot implic în cât mai multe proiecte pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Din păcate în Alba sunt şanse foarte mici să îţi găseşti un loc de muncă în domeniul în care ai urmat o facultate.“

Ce sentimente ai cand faci un bine cuiva?
M.B
.: „E unul dintre cele mai plăcute sentimente să vezi de exemplu un copil care începe să îţi zâmbească şi să-ţi spună mulţumesc pentru ajutorul acordat. De aceea am susţinut şi voi susţine în continuare implicarea studenţilor în cât mai multe acţiuni de caritate.“

Ce-i place: „Îmi plac ieşirile cu prietenii, îmi place să dansez şi să citesc. Îmi place foarte mult să ascult muzică. Din păcate în ultima vreme nu prea am timp de aceste mici plăceri.“

Ce nu-i place: „Nu îmi place să fiu dată la o parte şi mai ales să nu fiu ascultată atunci când am ceva de spus. Nu îmi place lipsa de diversitate a locurilor unde îţi poţi petrece timpul liber în Alba Iulia. Un cinematograf mai modern poate fi exemplul perfect.“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite