Legende cu vâlve şi holoangări în viaţa aurarilor din Apuseni
0Legendele şi poveştile despre aurarii din Apuseni sunt tot mai puţin cunoscute. Oamenii locurilor păstrează însă multe amintiri despre cum era viaţa în vremurile în care aurul era principala sursă de venit a moţilor.
”Ca fiu de miner, am avut ocazia să aud multe lucruri interesante despre mineri şi minerit direct din gura tatălui meu, un miner foarte priceput care a lucrat la Roşia Montană, atât la mina de stat cât şi la Şuluţiu şi fraţi Faur sau cum spuneau minerii la Făureşti. De asemenea, multe poveşti despre viaţa lor le-au auzit atunci când duminica se adunau în dâmb la Lina Marichi, aceasta fiind singura femeie din Bucium Muntari, din ultimii 100 de ani, care a lucrat în subteran şi s-a pensionat din minerit. Ea ţinea acasă şi crâşmă, vinars, rom şi sirop, pe care le vindea cu deţul. De asemenea, oricând la ea se găseau, pacle de tabac, foiţe, ţigări plugar, naţionale şi mărăşeşti precum şi bomboane de toate licor, de mătase şi de lapte, aşa le spuneam noi copiii”, spune profesorul pensionar Vasile Ursu din Abrud.
Cele mai interesante amintiri despre aurari rămân legendele despre vâlve, poveştile despre holoangări precum şi unele întâmplări mai deosebite din viaţa de zi cu zi a lor. Termenul de holoangăr provine din germană însemnând, dacă ne referim la mineri, persoane care se ocupau cu extragerea clandestină a aurului, respectiv furtul aurului din mină. ”Holoangării nu erau altcineva decât cunoscători foarte buni ai minelor şi mineritului, erau mineri grupaţi în cete de 2-4 inşi care acţionau noaptea. Dacă se întâmpla ca în timpul unui şut (schimb de lucru) cineva să găsească un filon cu mult aur, acesta era noroit, să nu se vadă, iar noaptea se duceau şi intrau in mină, ajungând prin galerii până la ortul respectiv după care, pincuiau cu dalta şi văntălăul bucăţile de piatra cu aur şi plecau. De obicei se mascau şi se fereau să se întâlnească cu alte cete de holoangări. Era şi obiceiul unor mineri care găsind un filon mai bogat în ortul unde lucrau, să se laude la cei din jur, suficient ca să fie tras de limbă unde lucrează şi peste noapte cei care erau buni cunoscători al galeriilor subterane să-l fure”, afirmă Vasile Ursu.
Holoangării „dădeau atacul” atât în minele particulare cât şi în cele de la stat, uneori în înţelegere cu paznicii. Era de fapt o modalitate de a-şi completa veniturile fiindcă nu toţi o duceau atât de bine, iar plata pentru lucru nu era nici atunci atât de mare şi depindea, la stat, de funcţie pe care o aveau, respectiv încărcător, râznar, ajutor de miner, miner, şef de echipă sau maistru.
Vâlva Băii, legenda înfricoşătoare a aurarilor
O altă legendă foarte cunoscută în zona Munţilor Apuseni este Vâlva Băii. Până nu demult şi chiar şi acum putem auzi de la bătrânii care au lucrat în minele de aur din Apuseni poveşti uluitoare despre o făptură frumoasă sau mai puţin frumoasă care apare celor mai norocoşi dintre ei în adâncurile pământului şi care le călăuzeşte drumul spre filoanele de aur mult râvnite de toţi, sau le prezice o întâmplare ori îi atenţionează de ceva ce are să se întâmple. Această făptură a căpătat numele de vâlva băii şi legendă despre ea are diferite forme. Pentru băieşii din Munţii Apuseni, mina a fost locul liniştit de muncă, dar mai ales locul unde norocul îţi poate surâde în orice moment. Se mai aud încă legendele cu spiritul protector al minei, numit “vâlvă”, dar şi versuri inspirate din viaţă de fiecare zi a băieşilor.
Mai demult, se spune că au fost nişte mineri pe baie. Ei au mers să muncească acolo. Şi când a venit ora prânzului au mers să mănânce. Dintr-o dată a apărut o pisica neagră. Doi dintre ei au vrut să-i dea de mâncare şi restul nu au vrut. Au spus că nu-şi termină ei mâncarea pe pisica. Lucrurile au mers mai departe şi după câteva zile dintre mineri implicaţi în această întâmplare numai cei doi au mai ieşit la văzul soarelui, iar lumea spunea că pe ceilalţi i-a omorât pisica aceea, care era, de fapt, Vâlvă Băii. Spiritul protector al băilor şi uneori a băieşilor este Vâlvă Băii. După cum se manifestă poate fi albă cu faţă frumoasă sau neagră înspăimântătoare. Ea este o reprezentere mitologică ce supraveghează şi distribuie aurul prin ”băi” (galerii miniere). Mineri cred că fiecere mină de aur îşi are valva proprie şi atunci când nu mai găsesc aur consideră că a plecat Vâlvă Băilor de la ei.
Înfăţişările Vâlvei erau multiple: faţă frumoasă, moşneag, soldat, copil mic, baba, cântat de cocoş, pitic, bătaie de orologiu sau clopote. Vâlva ajută pe oameni săraci, participând la necazurile lor. Minerul sfătuit de Vâlva unde să sape găseşte aur de parcă ar fi fost pus cu mâna acolo. Ea pretinde păstrarea cu stricteţe a secretului. Sunt puţine poveşti cu Vâlve, fete sau neveste, care sunt atrase de laminerii tineri. Când asemenea legături se întâmplă totul trebuie ţinut sub pecetea tainei, altfel, tânărul va plăti cu viaţă.
Se încarcă comentariile...
