Alba Iulia, transfigurată de ciumă la începutul anilor 1700. Blestemul bolii asupra celor care au proiectat Cetatea
0Molima s-a suprapus cu perioada în care Alba Iulia era un imens şantier, odată cu începerea lucrărilor de ridicare a Cetăţii bastionare. Printre cei „seceraţi“ de ciumă s-au aflat comandantul trupelor habsburgice în Transilvania, dar şi arhitectul care a pus pe hârtie planul fortificaţiei.
Izbuncnită în 1717, într-un sat din ţinutul Făgăraşului, epidemia s-a răspândit cu repeziciune în satele din apropiere. Cu boala nu era de glumit. Pompei Samarian ne spune în volumul „Ciuma“ că durerile membrelor erau aşa de mari, că bolnavii îşi rupeau braţele şi mâinile cu dinţii“. Oamenii erau „scăldaţi“ în valuri de sudoare vâscoasă, aveau trupurile pline de buboane (gâlme) de mărimea oului şi ochii bulbucaţi peste măsură. În plus, erau chinuiţi de halucinaţii.
Victime ale ciumei
De acest tablou înspăimântător era conştient, cu siguranţă, şi Sigismund Kornis, principe al Transilvaniei în acea vreme. Istoricul Toader Nicoară ne spune, în lucrarea „Sentimentul de insecuritate în societatea româneasca la începuturile timpurilor moderne (1600-1830)“, că principele a dat un ordin prin care, timp de două luni de zile, să fie interzise târgurile, în zonele din Făgăraş afectate de ciumă.
În ciuda măsurilor luate, ciuma s-a extins cu rapiditate în Principatul Transilvaniei. În noiembrie 1717, este semnalată şi la Alba Iulia. Istoricul Gheorghe Anghel ne spune în „Alba Iulia 2000“ că oraşul era în acea vreme un imens şantier, deschis odată cu începerea lucrărilor de ridicare a fortificaţiei (n.a. 4 noiembrie 1715). Şantierul a antrenat sute de oameni din satele Transilvaniei, dar şi notabilităţi ale vremii care coordonau lucrările de ridicare a Cetăţii.
Potrivit lui Gheorghe Anghel, molima a „secerat“, pe lângă sute de localnici, şi oameni de seamă ai vremii aflaţi cu treburi la Alba Iulia. În 1717, pierdea bătălia cu ciuma Giovanni Morando Visconti, arhitectul care a pus pe hârtie planul de ridicare a fortificaţiei bastionare. Aceeaşi soartă au avut-o, în următorii doi ani, inginerul Martin Francesco Dittin şi antreprenorul zidarilor Francesco Brilli. Toţi trei ăşi dorm somnul de veci în Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia.
Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia
Şi comandantul trupelor militare habsburgice din Transilvania, generalul conte Stefan de Stenville, a pierdut bătălia cu ciuma, în 1720. A fost anul în care ciuma a început să „bată“ în retragere în Transilvania, dar nu definitiv.
Ca şi cum s-ar fi abătut un blestem asupra arhitecţilor şi constructorilor Cetăţii, şapte ani mai târziu, în 1727, pierea tot de ciumă cel care conducea şantierul Cetăţii, arhitectul militar Josef de Quadri, la doar 38 de ani.
(Monumentul funerar al Quadri va fi restaurat şi amplasat în curtea fostului Spital Militar, viitorul Muzeu al Icoanei-Museikon - foto dreapta)
Din lucrarea lui Toader Nicoară aflăm că, de cele mai multe ori, boala era adusă de trupele militare. La răspândirea ei îşi dădeau concursul factori precum foametea, seceta, inundaţiile, mizeria.
„Moartea neagră“ şi prejudecăţile
Ciuma era asociată în imaginarul colectiv, de cele mai multe ori, un personaj feminin. În Transilvania apare ca o tânără despletită, cu coarne de bou, cu limba despicată, iar în mână poartă o coasă.
Tot aici, în iconografia ortodoxă apare reprezentată ca un bărbat cu coarne şi cu o coasă în mână,întins la picioarele sfântului Haralambie, patronal ciumei.Tabloul zonelor lovite de „moartea neagră“, cum mai era cunoscută ciuma, poate fi conturat cu ajutorul scrierilor şi a picturilor din acea perioadă.
Înspăimântaţi, oameni apelau la tot felul de măsuri pentru a „fenta“ molima: ardeau focuri purificatoare la răspântii, dezinfectau casele cu pucioasă (n.a.denumirea populară a sulfului),omorau câinii şi pisicile pe care le considerau responsabile de răspândirea virusului, fugeau din oraşele aglomerate.
Sursa fotografiei: wikipedia.org
O mărturie despre efectele devastatoare ale ciumei ne-a lăsat Jean Delumeau în lucrarea „Frica în Occident: secolele XIV‑XVIII, o cetate asediată“: „Miasmele vătămătoare se revarsă din casele unde putrezesc cadavrele şi se înalţă din străzile pline de saltele, aşternuturi, rufărie, zdrenţe şi tot soiul de gunoaie dospite. Mormintele umplute de cadavre lasă la vedere trupuri hidoase, unele umflate şi negre ca tăciunele, altele albastre, vinete şi galbene, toate duhnind şi crăpate, mustind de sânge putred“.
Sursa fotografiei: wikipedia.org
Boala vacii nebune, gripa aviară, gripa porcină, care au lovit Europa în ultimii ani, ne arată că, în ciuda progreselor care s-au făcut în medicină, omenirea nu a câştigat definitiv lupta cu duşmanii invizibili: microbi, bacteri, virusuri. Altfel spus,vietăţile minuscule se adaptează şi chiar reuşesc să „fenteze“ antibioticele. (Articol scris de Nicu Neag)
Se încarcă comentariile...
