Gheţarul de la Scărişoara deschis pentru turişti doar duminica timp de o lună
Accesul turiştilor care doresc să viziteze peştera Gheţarul de la Scărişoara este restricţionat timp de o lună, până în 14 august 2011.
Peştera este deschisă în această perioadă doar duminica între orele 8.00-21.00. Motivul restricţionării accesului se datorează lucrărilor de reparaţii ce se efectuează pe cele două drumuri de acces la peşteră: DJ 750 Gârda – Gheţar şi DC Gârda – Mununa – Gheţar.
Valoarea investiţiilor se ridică la aproape 5 milioane de euro. Drumul judeţean este modernizat printr-un proiect al Consiliului Judeţean, iar cel comunal printr-o investiţie a administraţiei locale.




















































