Funcționar APIA, condamnat pentru fraudă informatică. Cum a „manevrat” o suprafață de teren pentru a încasa banii

0
Publicat:

Un consilier superior în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Alba a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a „transferat” ilegal o suprafață de teren și a încasat contravaloarea subvenției.

Funcționarul a primit închisoare cu suspendare FOTO Adevărul
Funcționarul a primit închisoare cu suspendare FOTO Adevărul

Bărbatul (Dumitru R.) a primit 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică și folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Potrivit procurorilor, în campania aferentă anului 2021, funcționarul, consilier superior în cadrul APIA – Centrul Local Alba Iulia unde gestiona cererile de plată, a transferat suprafața de 11.26 ha, fără acordul proprietarului, pe cererea altui fermier, însușindu-și sumele de bani aferente acestei suprafețe de pășune, decontate de APIA drept sprijin pe suprafață.

„Dat fiind faptul că numita s-a sesizat că deși a expediat prin intermediul Primăriei Întregalde documentele necesare înregistrării cererii de sprijin pentru campania 2021, nu a încasat nicio sumă pentru terenurile deținute în proprietate, l-a abordat pe inculpat care, pentru a ascunde faptele săvârșite și pentru a evita o eventuală tragere la răspundere penală, a început demersuri pentru restituirea sumei de aproximativ 17.000 lei, decontată pentru suprafața de 11,26 ha de către APIA.

Funcționarul a încercat să justifice situaţia, comunicând proprietarei şi fiicei acesteia, că dintr-o eroare a sa a omis să implementeze în sistem cererea de plată şi nu mai are soluţie. Ulterior, a susținut că a transferat suprafața pe cererea altui fermier care are în folosință aproximativ 2 ha și care este plecat în străinătate.

„Ulterior le-a contactat pentru a le remite suma de 5.000 lei pe care i-ar fi trimis-o lui persoana pe cererea căreia au fost transferate terenurile, cu precizarea că în luna martie când va reveni persoana respectivă în țară le va restitui și diferența de bani. A mai explicat că ar fi procedat în acest fel, găsind o persoană de încredere, pentru ca numita să nu piardă banii, înțelegerea fiind ca terenul să figureze pe cererea unei alte persoane în care inculpatul avea încredere iar ulterior, persoana respectivă să transfere banii inculpatului pentru ca acesta să-i remită persoanei îndreptățite”, se mai susține în dosar.

O altă justificare a funcționarului de la APIA a fost că a uitat să înregistreze cererea și, pentru a nu fi pierduți banii, a contactat la rândul lui o persoană de încredere de-a lui care a fost de acord să preia în cererea sa suprafața de teren aparținând femeii, sumele de bani obținute fiind remise ulterior acesteia. 

Bărbatul a calculat suma la valoarea de 17.170 lei, pe care îa depus-o în contul bancar al femeii. Instanța a reținut poziţia sinceră şi disponibilitatea de a acoperi integral prejudiciul la momentul la care s-a stabilit efectiv pedeapsa.

Funcționarul a mai fost obligat la 90 de zile de muncă în folosul comunității. Hotărârea Tribunalului Alba din 16 iunie 2023 nu a fost contestată.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite