FOTO VIDEO ”Via Transilvanica”, proiect unic în România asemănător cu Camino de Santiago: 950 de kilometri de drumeţie de la Severin până la Putna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un traseu inspirat de potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din SUA, denumit "Via Transilvanica", va fi amenajat de către Asociaţia Tăşuleasa Social printr-un proiect cu "un impact social şi turistic unic" pentru România. Traseul va avea 950 de kilometri şi va trece prin zece judeţe, pornind de la Drobeta Turnu Severin, va străbate Transilvania şi va ajunge la Putna.

Lansarea proiectului "Via Transilvanica" a avut loc marţi, la Alba Iulia, în prezenţa reprezentanţilor a celor zece judeţe prin care va fi implementat acesta şi a "ambasadorilor" Tiberiu Uşeriu, Toma Coconea, fostul principe Nicolae, Dragoş Bucurenci şi Mihaela Miroiu, promotori şi susţinători ai proiectului. Cu acest prilej a fost semnat şi un memorandum de colaborare pentru realizarea proiectului ce va lega Transilvania de Dunăre şi de mănăstirea Putna. 

Traseul va putea fi parcus doar pe jos sau cu bicicleta şi care în viitor are şansa să devină un fel de Camino de Santiago, una dintre cele mai celebre rute parcurse în fiecare an de peregrini din toată lumea. În proiect au fost cooptate consiliile judeţene Alba şi Bistriţa-Năsăud, în calitate de parteneri strategici. Via Transilvanica va avea 950 de kiloemtri şi va avea ca punct de pornire Drobeta Turnu-Severin (unde a intrat prima dată în ţară regele Carol I), va străbate Transilvania şi toate bogăţiile culturale ale acesteia şi va ajunge până la Putna unde se odihneşte Ştefan cel Mare. 

image

”Traseul pe care îl vom amenaja are 950 de km, din experienţa noastră de drumeţi se poate parcurge în mai multe săptămâni, în totalitate sau parţial, în câteva zile, după puterea şi dorinţa călătorului. Infrastructura Via Transilvanica va oferi acces la apă potabilă, cazare şi masă, dar şi la informaţii istorice şi culturale ale diferitelor zone geografice. Luând în considerare diversitatea etnică de pe parcursul acestuia, Via Transilvanica îşi propune să redescopere lucruri uitate sau neştiute de publicul larg. Fiind vorba de amenajarea unui drum extins, acesta se va face în mai multe etape, o primă porţiune fiind prevăzută pentru 2018 pe traseul Ţara Dornelor – Reghin, pe o distanţă de cel puţin 100 km”, a precizat Alin Uhlmann Uşeriu, preşedinte al Asociaţiei Tăşuleasa Social.

”Ce este Transilvania, cu istoria ei şi cu multiculturalitatea ei. În al doilea rând, drumul acesta va contribui la ridicarea antreprenoriatului local şi, în al treilea rând, va dezvolta iniţiativa de voluntariat. (...) Drumul nu va fi numai un drum, va fi o reţea de drumuri. După ce vom construi acest drum mare vor fi mai multe drumuri secundare care se vor lega de acest drum principal şi vom oferi aşadar nu numai un drum fizic, ci şi un mod de a fi. Va fi un drum care va uni”, a declarat fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, prezent la eveniment.

Preşedintele CJ Bistriţa Năsăud, Radu Moldovan, a apreciat că este ”extrem de important” în Anul Centenarului ca acest proiect să fie demarat de la Alba Iulia. ”Cred că românii au nevoie de acest drum, au nevoie de un restart, de un proiect şi logo-ul sau motto-ul acestui proiect, «drumul care uneşte», cred că ne va prinde foarte bine, dacă vom înţelege partea bună din acest logo”, a declarat Moldovan. Fostul principe Nicolae, care a amintit în cuvântul său că are zece ani de când a făcut pentru prima dată voluntariat cu Asociaţia Tăşuleasa Social, a afirmat că ”Via Transilvanica” este ”un proiect de ţară de dezvoltare, de economie, de turism, de unitate”.

Iniţiatorii proiectului estimează că de acest drum, odată finalizat, se vor bucura anual 200.000 de persoane. Amenajarea drumului se va face în mai multe etape, o primă porţiune, în lungime de 100 de kilometri, fiind prevăzută a fi finalizată în toamna acestui an, pe traseul Ţara Dornelor - Reghin. În judeţul Alba Via Transilvanica se va concentra pe Valea Mureşului. ”Este începutul unui proiect extraordinar şi sunt convins că cele 10 judeţe care vor derula acest proiect vor demonstra românilor că se poate să lucreze exemplar indiferent pe cine reprezintă un preşedinte sau altul”, a fost mesajul transmis de Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Cât despre scopul acestui proiect, cea mai inspirată concluzie a aparţinut Mihaelei Miroiu: ”Aştept ziua când pe Via Transilvanica se vor întâlni cel care îşi va scoate capul din telefon şi tabletă şi se va da jos de pe reţelele de socializare, cu cel care va renunţa la mersul cu maşina”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite