FOTO Istoria oraşului Alba Iulia prin restaurante şi cazinouri: cârciuma lui Julanu, La Porumbelul, La Istrătoaie

Publicat: 29.07.2015 12:45

Ultima actualizare: 10.08.2022 22:33

Restaurantele, cârciumile, hotelurile şi cazinourile au fost şi sunt în continuare locurile unde se desfăşoară o bună parte din viaţa publică a unui oraş. La Alba Iulia aceste stabilimente au o istorie interesantă care a influenţa evoluţia oraşului. De aproape trei secole au existat la Alba Iulia două zone urbane cu o viaţă distinctă, Cetatea şi oraşul de jos.

Cetatea era ocupată în special de armata austriacă în timp ce în oraşul de jos se afla populaţia preponderent românească, dar din care nu au lipsit evreii, maghiarii şi germanii. O analiză interesantă cu privire la istoria oraşului prin resturante şi hoteluri a fost realizată de istoricul Valer Moga de la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Astfel, potrivit acestuia publicul unui restaurant din Cetate era alcătuit, aşa cum lesne se poate imagina, în principal din militari.

«Memoria fotografică ne aduce în faţa ochilor un local cu un nume pitoresc, „Galambovendéglő”, restaurantul „La porumbelul”, care nu poate să nu ne evoce un caz şi mai excentric: cârciuma pragheză „U Kaliha” (La Potirul), făcută celebră de „bravul soldat Švejk”, personajul scriitorului ceh Jaroslav Hašek. Dacă „La Porumbelul” din Cetatea Alba Iulia ne apare în fotografia de la 1900 cam trecut de perioada sa de glorie, „U Kaliha” a devenit după 1990 o berărie de lux în care nu oricine îşi poate permite să intre. „Galambovendéglő” pare un local frecventat mai degrabă de soldaţii de rând. Corpul ofiţeresc al Cetăţii a avut iniţial la îndemână pentru petrecerea timpului liber un modest chioşc situat vizavi de pavilionul de locuinţe militare - celebrul Babilon. Dar de la 1900, ofiţerilor li s-a pus la dispoziţie un local situat la înălţimea prestigiului lor de corp de elită. Este vorba de cazinoul militar, înălţat pe locul fostului chioşc. Fără a excela printr-un stil arhitectonic bine definit, noul local avea în centrul său o sală cu dimensiuni generoase în care se desfăşurau marile ceremonii şi aniversări, revelioanele la care participau ofiţerii cu soţiile lor», susţine istoricul. La 1 decembrie 1918, în cazinoul militar din Alba Iulia s-a desfăşurat Marea Adunare Naţională şi, astfel, a devenit, de atunci, Sala Unirii.

Cârciuma lui Julanu din oraşul de jos

«În oraşul de jos, în cartierul Lipoveni, s-a desfăşurat pe la sfârşitul veacului al XIX-lea o experienţă de viaţă comunitară pe care, în lipsa documentelor, am fi crezut-o imposibilă. Este vorba de cârciuma lui Julanu. Numele localului provine de la cel al cârciumarului, Iuliu Cricovean, pe care localnicii nu şi-au prea bătut capul să-l pronunţe corect. Cârciuma avea o sală mare pentru jocuri populare şi pentru teatru ţărănesc, o încăpere cu ziare româneşti, unde se adunau cei cu ştiinţă de carte, de asemenea, o popicărie. Documentul nici nu vorbeşte în primul rând de sala în care, în zilele de sărbătoare, unii dintre localnici se adunau la discuţii şi la un pahar de băutură. Curatorii bisericii ortodoxe din Lipoveni (ţărani înstăriţi, meseriaşi, învăţătorul confesional), în frunte cu protopopul Nicolae Ivan, viitorul episcop al Clujului, ar fi putut închide cârciuma din motive de moralitate. Dar au preferat s-o frecventeze, să vegheze asupra ei şi s-o îndrume spre condiţia de „club ţărănesc”, dacă se poate vorbi de aşa ceva.

În centrul oraşului îşi desfăşura activitatea un alt local, pe care putem să-l numim şi instituţie, cazinoul civil, numit şi reduta oraşului. Clădit într-o primă fază la 1839, a fost reamenajat în mai multe etape şi era administrat de primărie. Cazinoul avea un public mai bine situat social, alcătuit în general din maghiari, fără să fie însă exclusivist din punct de vedere etnic. Accesul în cazinou era permis numai celor care-şi plăteau taxa de membru. Pe lângă sălile cu mese de biliard şi jocuri de societate, cazinoul avea o colecţie de 1600 de cărţi care, multă vreme, a fost singura bibliotecă publică a oraşului. Pentru cei din afară, reduta avea un salon de restaurant şi o grădină de vară deschisă spre parcul oraşului, care o înconjura», afirmă Valer Moga.

Cazinoul civil găzduia adesea reprezentaţii muzicale şi teatrale. În spaţiile sale şi-au ţinut spectacolele, şi înaintea Primului Război Mondial, trupe dramatice din România. Aşa s-a întâmplat, spre pildă, în 1913, când Victor Antonescu, o legendă a scenei româneşti, şi-a făcut acolo prezenţa pentru prima dată, însoţit de actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti. În 1921, cu prilejul pregătirilor pentru încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia, eveniment care avea să se desfăşoare în anul următor, cazinoul civil a fost reamenajat, adăugându-i-se, în principal, o sală de spectacole cu 400 de locuri. A fost cunoscut în continuare sub numele de Sala Caragiale, iar în prezent este sediul Casei de Cultură a Studenţilor.

Primele hoteluri din Alba Iulia

Istoria hotelurilor din Alba Iulia este marcată, la începuturile sale, de nume celebre. Axente Sever, fost prefect al revoluţiei române de la 1848 din Transilvania, s-a stabilit un timp la Cricău, lângă Alba Iulia, unde a luat în arendă o moşie a statului. Din dorinţa de a-şi rotunji veniturile, într-o perioadă în care situaţia sa materială nu era strălucită, Axente Sever şi-a înfiinţat un hotel la Alba Iulia. Să nu ne închipuim că era vorba de un edificiu mare, etajat. El cumpărase sau închiriase o clădire potrivită, cu câteva camere, în care îi găzduia pe cei care stăteau de azi pe mâine în oraş. În 1874, a avut satisfacţia de a-i oferi ospitalitate în hotelul său marelui istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu, al cărui turneu documentar prin Transilvania cuprindea şi colecţiile Bibliotecii Batthyaneum. Cam în acelaşi timp au fost înălţate în Alba Iulia două stabilimente care îşi meritau denumirea de hoteluri, fără a impresiona totuşi prin dimensiuni.

Sala I.L. Caragiale

Primul era situat pe strada Promenadei, numită din 1922 strada General Constantin Coandă, iar astăzi, spre derutarea celor mai mulţi dintre trecători, Frédéric Mistral. Este vorba de Hotelul Europa, care se înfăţişa în vremurile sale bune ca o bijuterie arhitectonică a neogoticului transilvănean. Clădirea sa a fost înălţată pe locul Hanului „La Istrătoaie”, unde a tras Mihai Eminescu în august 1866, când a venit la Alba Iulia pentru a participa la adunarea generală a „Astrei”. Rolul său nu a fost doar acela de a oferi loc de odihnă călătorilor. Ca şi reduta oraşului, situată vizavi, în parc, salonul Hotelului Europa, ca şi cele ale Hotelului Hungaria, au găzduit adesea conferinţe, reprezentaţii muzicale şi teatrale. De prin anii 20, în Hotel Europa se afla sediul comitetului judeţean Alba al Partidului Naţional Liberal, nu departe de locuinţa preşedintelui acestuia, avocatul Camil Velican.

Citește și: Povestea tragică şi secretul lui Carl Filtsch, pianistul genial din Sebeş

”În anii celui de-al Doilea Război Mondial, acolo îşi avea sediul Chestura Poliţiei. După război s-au instalat în acelaşi loc prăvălii şi birouri. Prin 1960, hazardul furiei demolărilor comuniste, care abia se prefigura, s-a îndreptat spre delicata structură a Hotelului Europa. Pe latura vestică a zonei denumite Hunyaditér (Piaţa Huniade), azi Piaţa Iuliu Maniu, a fost înălţată în 1887 cea mai impozantă clădire de până atunci din oraşul de jos. Este vorba de Hotelul Hungaria, expresie arhitectonică reuşită a stilului neoclasic. Restaurantul hotelului cuprindea salonul mare, cafeneaua şi sala oglinzilor, spaţiu mai elegant rezervat persoanelor şi evenimentelor mai speciale.

Cazinoul civil din oraşul de jos

Momentul în care existenţa Hotelului Hungaria s-a intersectat cu istoria mare a fost ziua de 30 noiembrie 1918. Aici şi-a stabilit sediul Comisia de verificare a Marii Adunări Naţionale, care a validat credenţionalele (mandatele) deputaţilor. În salonul hotelului a avut loc, tot la 30 noiembrie, conferinţa la care au participat lideri ai celor două grupări politice româneşti, Partidul Naţional Român şi Partidul Social Democrat, care au ajuns, în urma unor dezbateri aprinse, la forma general-acceptată a Rezoluţiei Unirii, care a fost votată a doua zi, la 1 decembrie 1918”, mai afirmă istoricul de la Muzeul Unirii.

Dacă la Europa, se întruneau liberalii, Hotelul Hungaria, devenit Hotel Dacia, a fost locul în care îşi ţinea adunările comitetul judeţean Alba al Partidului Naţional Român, din 1926 al Partidului Naţional Ţărănesc, prezidat de avocatul Ioan C. Pop. Într-o zi tristă a anului 1988, hotelul, care purta acum numele de Apulum, a fost demolat. Comuniştii români, cei din capitală şi cei din Alba Iulia, au dovedit că pot să radă de pe faţa pământului fără remuşcări un monument al Unirii, eveniment pe care, de altfel, nu osteneau să-l aniverseze şi să-l preamărească. (sursa: edu.kindergraf.ro/BBB, Credite foto: Muzeul Unirii)

Citiţi şi: