Farmaciile, o afacere profitabilă – revista presei locale din Alba

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revista presei locale din Alba
Revista presei locale din Alba

Ziarele de astăzi scriu despre faptul că farmaciile din Alba au vânzări inclusiv pe timp de criză economică, despre restaurarea Porţii a V-a din Cetatea de tip Vauban din Alba Iulia, precum şi despre reabilitarea a două artere principale din Blaj.

Farmaciile, o afacere profitabilă mai ales pe timp de criză

Vânzarea de medicamente a fost şi va rămâne o afacere care nu dă greş şi din care se fac şi bani. În ciuda tuturor dificultăţilor financiare, farmaciile, în special cele particulare, rămân în continuare o afacere profitabilă. Acest lucru este clar cu toate că majoritatea celor aflaţi în acest sistem susţin că nu e chiar aşa, ba din contră se plâng că există probleme şi că se câştigă puţin. Dacă nu sunt profituri ne întrebăm atunci cum de numărul punctelor farmaceutice a crescut de la an la an precum ciupercile după ploaie? Expansiunea acestora arată tocmai contrariul celor susţinute de cei în branşă. La nivelul judeţului Alba în anul 1990 se aflau în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Alba (CAS) doar 12 farmacii, dintre care în municipiul Alba Iulia doar 3. Unirea

Poarta a V-a va fi restaurată

Lucrările de restaurare la Poarta a V a a Cetăţii de tip Vauban din Alba Iulia pot începe în primavara acestui an. Consilierii locali au aprobat deja documentatia tehnico-economică, iar finanţarea ar urma să fie realizată în mare parte din surse externe prin Ministerul Culturii. Lucrările, care au fost estimate la un cost total de 900.000 de euro, ar putea fi terminate în vara anului viitor. Documentaţia tehnică a fost realizată încă din anul 2008, iar proiectul a intrat în finanţare prin Ministerul Culturii. Din cei 900.000 de euro necesari pentru lucrări, administraţia a reuşit să atragă o finanţare externă nerambursabilă de aproximativ 700.000 de euro, restul urmând să fie asigurat din contribuţia ministerului şi de la bugetul local al municipiului Alba Iulia. Monitorul de Alba

Proiect de 9 milioane de lei pentru modernizarea a două artere principale din Blaj

Ieri, la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă Blaj, Primăria Blaj – reprezentată prin primarul Gheorghe Rotar şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, reprezentată prin directorul general Simion Creţu, au semnat un contract de finanţare nerambursabilă pentru unul dintre cele mai ambiţioase proiecte edilitare din judeţul Alba: modernizarea străzilor urbane Tudor Vladimirescu şi Mihail Kogălniceanu din Blaj. „Este primul proiect finanţat prin programul Regio pentru municipiul Blaj. La implementarea eficientă a proiectului vor contribui prin susţinere, atât Consiliul Judeţean Alba cât şi ADR Centru. Timp de 18 luni, perioadă în care se vor desfăşura lucrările de reabilitare a străzilor, traficul va fi relativ îngreunat, atât pentru cetăţenii municipiului cât şi pentru cei ai regiunii ce tranzitează municipiul”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru. Informaţia de Alba

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite