Explozie într-o locuinţă din Alba. O femeie de 79 de ani a suferit arsuri pe 50% din suprafaţa corpului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din localitatea Sânmiclăuş, judeţul Alba, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corporală, după o explozie în locuinţa sa, provocată, cel mai probabil, de la o acumulare de gaze.

Femeia a fost transportată la Spitalul din Cluj-Napoca, dar va fi transferată la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Potrivit ISU Alba, Garda de Intervenţie Blaj a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane care a suferit arsuri pe aprox 40-50% din corp, în urma unei explozii în locuinţa proprie.

”Persoana rănită este o femeie în vârstă de 79 de ani, iar intervenţia a avut loc în comuna Şona, localitatea Sânmiclăuş. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul din Cluj urmând să fie transferată, pe cale aeriană, la Spitalul de Arşi din Bucureşti”, a transmis ISU Alba.

Sursa citată a precizat că incidentul s-a produs, cel mai probabil, de la o acumulare de gaze în interiorul locuinţei.

Echipaje de intervenţie de la firma de furnizare a gazului, dar şi pompieri şi poliţişti încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs explozia.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite