"E-sănătate" la Spitalul Judeţean Alba: pacienţii îşi vor putea accesa fişele medicale de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii Spitalului Judeţean Alba vor putea să-şi acceseze propriile fişe medicale de acasă şi vor avea la dispoziţie un dosar medical electronic. Aceste lucruri sunt posibile ca urmare a implementării un sistem informatic integrat care va permite urmărirea medicală şi financiară a fiecărui caz în parte, cu ajutorul unui proiect cu finanţare europeană.

Acest proiect va determina punerea corectă şi rapidă a diagnosticului pacienţilor şi de asemenea urmărirea corectă a costurilor pentru fiecare caz soluţionat. Valoarea totală a finanţării este de 2 milioane de lei lei, din care valoarea totală eligibilă este de 1,42 milioane de lei. Suma neeligibilă, în valoare de 579.929 lei, va fi asigurată de Consiliului Judeţean Alba.

Proiectul E-Sănătate se va desfăşura pe o perioadă de 18 luni, până la finalul anului 2014, timp în care se doreşte o eficientizare a serviciilor oferite de spital. „Pacientul este în mijlocul preocupărilor noastre şi din această cauză ne-am dorit atât de mult acest proiect. În urma implementării acestui sistem informatic pacientul va putea vedea la sfârşitul spitalizări sale un decont al serviciilor oferite. Acest lucru ne foloseşte pentru a cunoaşte necesităţile reale. De asemenea se va putea scurta timpul de o obţinere al unui diagnostic deoarece medicii vor avea acces mai uşor la datele medicale ale pacienţilor. De asemenea prin acest proiect dorim şi o creştere a responsabilităţii medicale deoarece diagnosticul va fi mai transparent”, a declarat Nicoleta Coşarcă (foto dreapta), managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba.

Dosar medical electronic

Noul sistem informatic presupune achiziţionarea a 100 de calculatoare performante şi a două servere. Soft-ul va funcţiona cu module separate, câte unul pentru spitalul propriu-zis, policlinica de specialitate şi câte unul pentru alte secţiuni ale instituţiei. „Se vor putea face analize financiare şi medicale cu rapiditate şi vor putea fi luate mai uşor decizii. Totul se va petrece în timp real ceea ce avantajează atât medicii cât şi personalul administrativ. Medicii vor putea accesa pe baza CNP-ului bolnavului un dosar medical electronic, unde vor fi înregistrate diagnosticele precedente, medicaţia de care bolnavul a beneficiat în trecut, şi alte aspecte medicale. Un aspect foarte important este posibilitatea pacientului de a accesa propriile date medicale chiar de acasă, fără a mai fi nevoie să vină până la spital. Pe baza unui nume de utilizator şi o parolă va putea să îşi vizualizeze propriul diagnostic”, a spus Claudiu Petrovan de la departamentul de informatizare al spitalului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a precizat că acest sistem care asigură transparenţa actului medical ar trebui implementat în toate spitalele din judeţ. „S-a încercat obţinerea acestui proiect împreună cu mai multe spitale din judeţ. Dar unora le-a fost teamă, deoarece acest sistem face o analiză complexă, şi nu toţi îşi doresc să vadă, ca într-o oglindă, imaginea reală. Nu este normal ca în unele spitale în care se fac doar foi, iar pacientul este trimis pentru tratament până la urmă tot la Alba Iulia, să fie plătiţi bani ca pentru un caz rezolvat. Realitatea ne va obliga însă să ne reorganizăm, să identificăm problemele şi să ne obişnuim să cheltuim atât cât este fondul în care noi, cetăţenii din Alba cotizăm, fără a solicita mereu bani din afară”, a afirmat Ion Dumitrel (foto sus).

Nicoleta Coşarcă şi Ion Dumitrel
Nicoleta Coşarcă şi Ion Dumitrel
Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite