Demisia viceprimarului PDL trimis în judecată de DNA, cerută de PNL în Consiliul local Alba Iulia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarul Paul Voicu
Viceprimarul Paul Voicu

Consilierul local PNL Gabriel Pleşa a cerut marţi în şedinţa Consiliului local Alba Iulia demisia din funcţie a viceprimarului Paul Voicu, trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la înşelăciune în dosarul banilor publici de la clubul de fotbal FC Unirea.

Liberalul Gabriel Pleşa i-a cerut viceprimarului Paul Voicu demisia de onoare din funcţie. „Este suspicionat de corupţie din bani publici şi nu cred că ar trebui să mai fie viceprimar până la pronunţarea unei sentinţe de instanţa de judecată privind vinovăţia sau nevinovăţia. Nu am nimic cu persoana Paul Voicu. Am avut o relaţie normală. Dar mi se pare normal ca atât timp cât eşti inculpat într-un dosar de corupţie la asemenea sume să îşi prezinţi demisia de onoare. Nu poţi să mai semnezi acte în primărie şi să iei decizii în privinţa banilor“, a spus Gabriel Pleşa.

Paul Voicu a replicat şi a spus că se consideră nevinovat, lucru pe care îl va demonstra în instanţa de judecată.

„Nu puteam să dau bani la fotbal, să semnez ordinele de plată dacă nu erau hotărârile Consiliului local. Nu am dat bani la fotbal că am vrut eu. Mă consider total nevinovat şi pe un dosar şi pe celălalt. Am încredere totală în justiţia din România. Nu m-am sustras de la nicio anchetare. De câte ori am fost chemat la DNA am fost acolo. Orice cetăţean din România beneficiază de prezumţia de nevinovăţie“, a afirmat Paul Voicu.

Viceprimarul mai este cercetat de DNA şi în dosarul privind subvenţiile alocate de la bugetul local Societăţii de Transport Public din Alba Iulia.

Paul Voicu a fost trimis în judecată săptămâna trecută pentru complicitate la înşelăciune alături de conducerea clubului FC Unirea Alba Iulia. Cei 5 inculpaţi sunt acuzaţi că au prejudiciat Consiliul Local şi Consiliul Judeţean cu suma totală de 11,73 milioane lei (2,5 milioane de euro).

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite