Decizie pentru Kronospan Sebeş la APM Alba: a fost actualizată autorizaţia de mediu pentru instalaţiile de PAL şi MDF
0Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Alba a hotărât să actualizeze autorizaţia integrată de mediu pentru instalaţia de producere a plăcilor lemnoase de tip MDF şi PAL şi a răşinilor pe bază de formaldehidă.
Solicitarea a fost depusă la APM Alba în toamna anului trecut, iar în luna decembrie 2019 a fost organizată la Sebeş şi o dezbatere publică pe această temă. Autorităţile de mediu au stabilit că producătorul de PAL şi MDF îndeplineşte toate condiţiile impuse de lege şi, în consecinţă, au fost nevoite să răspundă favorabil solicitării.
”Decizia a fost luată în urma verificării documentaţiei depuse şi a amplasamentului, în urma consultării publicului şi a autorităţilor publice competente, membre ale Comisiei de Analiză Tehnică”, se precizează în decizia APM Alba din 3 martie 2020. Solicitarea a fost formulată de compania Kronospan Trading SRL.
“Această autorizaţie integrată de mediu este emisă în scopul protecţiei integrate a mediului conform Legii 278/2013 privind emisiile industriale, modificata si completata prin OUG 101/14.12.2017 şi nici o prevedere a acesteia nu trebuie înţeleasă ca anulând alte obligaţii sau cerinţe legale ale operatorului în conformitate cu alte prevederi legale aplicabile activităţii autorizate”, susţin reprezentanţii instituţiei
Autorizaţia integrată de mediu include condiţiile necesare pentru asigurarea că:
- sunt luate toate măsurile adecvate de prevenire a poluării, în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;
- nu va fi cauzată nici o poluare semnificativă;
- este evitată generarea deşeurilor, iar acolo unde deşeurile sunt produse ele sunt recuperate sau în cazul în care recuperarea este imposibilă din punct de vedere tehnic şi economic, deşeurile sunt eliminate evitând sau reducând orice impact asupra mediului;
- sunt luate măsuri necesare pentru a preveni accidentele şi a limita consecinţele lor;
- este minimizat impactul semnificativ de mediu produs de anumite condiţii altele decât cele normale de funcţionare;
- sunt luate măsurile necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activităţii să se evite orice risc de poluare şi să se refacă amplasamentul la o stare satisfăcătoare; sunt luate măsurile necesare pentru utilizarea eficientă a energiei.
”Autorizaţia integrată de mediu conţine cerinţe de monitorizare adecvate descărcărilor de poluanţi care au loc, cu specificarea metodologiei şi frecvenţei de măsurare şi obligaţia de a furniza autorităţii competente datele solicitate de aceasta pentru verificarea conformării cu prevederile autorizaţiei integrate de mediu”, se precizează în documentul emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului.
Instituţia trebuie să se pronunţe în periaoda următoare asupra solicitării Kronospan de actualizare a autorizaţiei integrate de mediu nr. AB 9/22.11.2017 pentru “Instalaţia de producere a formaldehidei, capacitate 60000 to/an, exprimat 100% ”, amplasată în localitatea Sebeş str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, judeţul Alba, titular Kronochem Sebeş SRL. În acest context, la APM Alba a fost înregistrată o petiţie semnată de circa 450 de cetăţeni care solicită stoparea acestei proceduri, invocând faptul că investitorul austriac nu şi-ar fi rezolvat toate problemele de mediu, dar şi pe fondul creşterii alarmante a afecţiunilor favorizate de poluare în rândul sebeşenilor. Documentaţia privind actualizarea autorizaţiei de mediu pentru instalaţia de formaldehidă de la Sebeş este încă în analiză.