Decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Directorul adjunct al ITM Alba va fi cercetat în libertate

Directorul adjunct al ITM Alba, Calman Gabor Zsolt, arestat preventiv după ce a fost prins beat la volanul unui BMW va ajunge în faţa judecătorilor de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie. Apărătorii tânărului vor cercetarea sa în stare de libertate.
UPDATE:Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca directorul adjunct al ITM Alba, Calman Gabor Zsolt, să fie cercetat în libertate, pentru că că s-ar fi urcat băut la volanul maşinii personale şi cu permisul reţinut.
Tânărul în vârstă de 31 de ani, de profesie avocat, a contestat decizia judecătorilor din Alba Iulia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recursul a fost înregistrat vineri, iar şedinţa de judecată se va desfăşura marţi, 15 noiembrie.
Judecătorii din Alba Iulia au emis un mandat de arest pe o perioadă de 20 de zile. Decizia este o premieră pentru justiţia din Alba, având în vedere faptele comise de inculpat. Directorul adjunct al ITM Alba, Calman Gabor Zsolt, este acuzat că s-ar fi urcat băut la volanul maşinii personale. Bărbatul ar fi refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus ulterior la Spitalul Judeţean Alba, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Una a indicat 1,50, iar alt 1,60 g/l alcool în sânge. şi avea şi permisul auto reţinut. Mai mult nu ar fi oprit la semnalele poliţiştilor de la Rutieră.În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că bărbatul avea permisul de conducere reţinut, din data de 10 iulie 2011, tot pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală.
Tânărul din Aiud nu este pentru prima dată în atenţia procurorilor. A mai fost cercetat pentru omor calificat pe vremmea când era student la Drept, în urmă cu aproape 11 ani. Judecătorii l-au găsit nevinovat.




















































