Daimler a investit 13 milioane de euro într-o nouă fabrică la Cugir. 150 de angajaţi produc conducte pentru motoare
0Star Transmission, subsidiara Daimler, a inaugurat o nouă unitate de producţie în Cugir continuându-şi, astfel, strategia de dezvoltare. Cei peste 150 de noi angajaţi vor produce conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină.
Noua hală de la Cugir are o suprafaţă de 4.000 mp şi este destinată doar producţiei de conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină Mercedes Benz. Investiţia totală se ridică la 13 milioane de euro, iar Star Transmission va fi furnizor unic al acestei componente la scară mondială. Linia de producţie este parţial automatizată şi aici se vor produce 17 tipuri diferite de conducte care vor fi montate ulterior pe 5 tipuri de motoare.
Conductele de înaltă presiune fac legătura între pompa de injecţie şi injector fără a avea pierderi de presiune. Acestea sunt solicitate intens în timpul funcţionării, atât datorită presiunii ridicate a combustibilului, cât şi datorită frecvenţei mari a injecţiilor de combustibil.
La deschiderea noii hale de producţie au fost prezenţi primarul oraşului Cugir, domnul Adrian Teban, vice-primarul oraşului, domnul Călin Furdui, directorul de planificare Motoare si Componente de la Berlin, domnul Günther Hoffmann, precum şi numeroşi parteneri şi colaboratori ai companiei noastre. În cadrul vizitei din producţie, oaspeţii au putut urmări diferitele etape de prelucrare ale conductelor de înaltă presiune, iar angajaţii nerăbdători să înceapă munca au pus în practică know-how-ul dobândit în ultimele luni de specializare.
Compania pune accent pe instruirea optimă a angajaţilor săi, acesta fiind şi motivul pentru care o parte din noii angajaţi au beneficiat de o specializare de aproximativ şase luni la fabrica Mercedes Benz din Berlin, acolo unde s-a derulat proiectul până în momentul de faţă. În timpul şcolarizării din Germania angajaţii s-au specializat în producţia conductelor de înaltă presiune, elemente cheie al motorului şi au deprins de la colegii germani tehnicile şi metodele de lucru care le-au asigurat acestora succesul. În acest fel ne asigurăm că standardele înalte de calitate Mercedes Benz privind procesele de producţie sunt respectate indiferent de locaţia de producţie.
O echipă de experţi din Berlin a însoţit angajaţii la întoarcere pentru a oferi sprijin şi asistenţă în perioada de începere a proiectului la Cugir. Fabrica din Berlin va funcţiona ca centru de competenţe pentru funcţionalitatea motorului CAMTRONIC. „Star Transmission a demonstrat în ultimii 15 ani că acordă importanţă maximă productivităţii, eficienţei şi structurilor clare. Inaugurarea fabricii din Cugir este un semnal clar al dezvoltării continue. Prin această acţiune oferim un stimul real pentru crearea de noi locuri de muncă şi pentru progresul în regiune. Baza succesului nostru este orientarea consecventă către calitatea produselor noastre”, a declarat directorul general Falk Pruscha.
Filiala Daimler – Star Transmission (STC) a fost înfiinţată în anul 2001 şi este un furnizor internaţional de componente pentru industria de automobile. La sediul din Cugir se produc roţi dinţate, arbori, precum şi componente prelucrate mecanic pentru motoare, cutii de viteză şi casete de direcţie. Pe lângă construcţia de dispozitive, compania oferă clienţilor şi servicii de inginerie. Peste 8 milioane de componente sunt produse la Cugir. La sediul din Sebeş se montează cutii de viteză automate in 5, 7 şi 9 trepte. Compania are momentan peste 1.800 de angajaţi. În Alba, concernul Daimler mai deţine fabrica Star Assembly de la Sebeş, unde se produc cutii de viteză pentru maşini Mercedes şi unde lucrează peste 1.000 de persoane.