Cum a devenit „Comisarul Cattani“ un fenomen social în România
0Arestarea, săptămâna trecută, a comisarului-şef Traian Berbeceanu a creat rumori aproape instantaneu în rândul colegilor de serviciu, dar şi al românilor care îl simpatizează. Aceiaşi români s-au adunat, în doar câteva zile, într-o comunitate organizată pe Facebook care a ajuns la peste 13.000 de membri.
Oamenii se împart în trei categorii: cei care îl consideră nevinovat pe Berbeceanu, cei care acuză justiţia de corupţie şi indecişii, care aşteaptă decizia judecătorilor. Sociologii consideră reacţia miilor de oameni drept una firească, iar analiştii media vorbesc despre un nou val de activism.
„Nu mai putem să stăm şi să privim cum numele unui profesionist este călcat în picioare! Toţi cei care cred in nevinovăţia comisarului-şef Traian Berbeceanu şi îl vor înapoi, acolo unde îi este locul, adică la conducerea celei mai bune structuri ale Poliţiei Române, trebuie să reacţioneze“, sună unul dintre mesajele puse pe pagina de Facebook „Respect, Traian Berbeceanu“, creată, în ziua arestării, de o fostă jurnalistă. Mesaje de încurajare şi de susţinere curg aproape oră cu oră pe aceeaşi pagină de internet. Despre această susţinere, sociologii spun că este o reacţie firească. „Cu toţii am auzit de zeci de cazuri de procurori corupţi, plus că oamenii le cunosc şi pe cele din comunităţile lor. Pe de altă parte, ideea că i-a fost înscenat tot cazul, mai ales că nu a existat un flagrant, este iar credibilă“, explică sociologul Alfred Bulai.
„BERBECEANU ARE FAŢA POLIŢISTULUI POZITIV“
Bulai este de părere că este greu ca oamenii să admită că întreaga structură este coruptă, dar şi că susţinerea pe care a primit-o din partea colegilor de la Crimă Organizată şi din alte cadre nu face decât să întărească această idee. Pe deasupra, dacă lumea are o părere mai proastă despre justiţie sau despre Poliţia Rutieră, unde au fost multe cazuri de corupţie, cadrele de la Crimă Organizată au un grad mai mare de simpatie în rândul populaţiei.
„Mai este şi aspectul imaginii poliţistului pozitiv, din filmele americane spre exemplu. Niciodată nu o păţeşte şeful corupt, ci cel care este corect. Este o schemă universală care vine pe fondul unei neîncrederi în justiţie. Peste toate, comisarul Berbeceanu are şi faţa poliţistului bun, dur şi de neînduplecat. Are o faţă care, dacă ar apărea într-un serial poliţist, ar fi foarte popular“,
a mai explicat Bulai.
FACEBOOK, CUTIE DE REZONANŢĂ PENTRU CIVISM
Unul dintre cei mai cunoscuţi analişti media din România, Iulian Comănescu, este de părere că: „Facebook-ul românesc este o cutie de rezonanţă pentru un anumit gen de civism pe stil nou, lucru care s-a văzut şi la protestele legate de Roşia Montană. Povestea comisarului-şef Berbeceanu e în mod particular interesantă, fiindcă un anumit gen de personificare a statului, un om din forţele de ordine e susţinut de simplul cetăţean“, a explicat Comănescu.
CE I-A STÂRNIT PE ROMÂNI
Fostul şef al BCCO Alba Iulia, comisarul-şef Traian Berbeceanu, înlocuit, de la izbucnirea scandalului, de Gheorghe Florescu, fost şef la BCCO Braşov, a transmis informări reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) în legătură cu relaţia pe care o are cu DIICOT. Ultimul raport transmis a fost în iulie 2013, prin care reclama „fapte săvârşite de către unii procurori şi unii poliţişti în activitatea lor profesională“.
Reprezentanţii IGPR au precizat, zilele trecute, că raportul lui Berbeceanu a fost transmis la DNA şi DIICOT, pentru ca faptele invocate de poliţist să fie verificate. Susţinătorii comisarului au lansat o petiţie online, prin care solicită analizarea raportului din iulie 2013, adresată, printre alţii, Consiliului Superior al Magistraturii, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, DNA. „Dorim să aflăm din ce cauze obiective şi reale, poliţiştii şi procurorii menţionaţi în raportul întocmit de către comisarul-şef Traian Berbeceanu, înaintat superiorilor săi de la IGPR, nu au fost cercetaţi disciplinar şi/sau penal de către autorităţile competente, ci au întocmit un dosar în care au efectuat cercetare penală împotriva celui care i-a reclamat“, se afirmă în petiţia care circulă pe internet, semnată, până ieri, de peste 700 de semnături.
Un alt lucru care i-a revoltat pe susţinătorii comisarului a fost episodul referitor la o audienţă pe care Berbeceanu a solicitat-o, în vară, procurorului-şef DIICOT, Alina Bica, despre care nu se ştie dacă a mai avut loc. Traian Berbeceanu s-a întâlnit, în schimb, cu şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, care i-a transmis dorinţa conducerii DIICOT de a pleca de la conducerea BCCO Alba Iulia pentru o funcţie în IGPR sau altceva echivalent. Comisarul a refuzat această ofertă. Berbeceanu era nemulţumit că procurorii DIICOT îşi asumau integral meritele acţiunilor instrumentate de el şi poliţiştii lui.
Soţia presimţea „că i se pregăteşte ceva“
Gabriela Berbeceanu (foto), soţia lui Traian Berbeceanu, a povestit, pentru „Adevărul“, filmul zilei de joi, 24 octombrie, când a fost arestat comisarul: „Toată lumea a fost şocată în momentul în care a fost pronunţată
soluţia de arestare preventivă. Nu am fost în stare să scoatem un cuvânt. Ceea ce regret este faptul că, având în vedere rezultatele soţului meu, având în vedere că a reprezentat România în multe ţări, ca formator pe Crimă Organizată, aveam speranţa ca el să fie chemat la audieri şi nu ridicat din casă ca un infractor de rând“.
ŞI-AU DUS COPILUL DE ACASĂ
Soţia „Comisarului Cattani” mai povesteşte că avea, de mai multă vreme, semnale că Berbeceanu întâmpina probleme la serviciu. „Bănuiam că i se pregăteşte ceva. Simţeam asta încă din urmă cu un an şi jumătate. Îl simţeam foarte tensionat, dar nu vorbea în casă despre aceste lucruri“, a mai spus femeia. În dimineaţa în care comisarul-şef a fost ridicat de la domiciliu, copilul de nouă ani al familiei Berbeceanu nu era acasă. De mai mult timp, din cauză că poliţistul îşi simţea familia ameninţată, a preferat să îl lase pe acesta în grija bunicilor.
„Am vrut să îl feresc cât am putut pe copil de sperietura pe care i-ar fi putut-o cauza un rău întâmplat lui Traian. De aceea, acum, după ce a fost reţinut şi arestat, îi spun tot timpul fiului meu că Traian este acum în străinătate“, mai spune Gabriela. (Daniel Guţă)
Alte texte pe aceeaşi temă:
Motivarea judecătorilor: „Comisarul Cattani”, prea periculos pentru procurori
Contraatacul „Comisarului Cattani”
Referatul procurorilor în dosarul comisarului Berbeceanu. Care sunt acuzaţiile aduse poliţistului
Mii de oameni transmit pe Facebook mesaje de susţinere pentru comisarul Traian Berbeceanu
Reacţia interlopilor din Alba după arestarea comisarului Berbeceanu
Colegii poliţistului Berbeceanu: „Comisare fii puternic. Pe noi nu ne pot păcăli infractorii“
Şeful BCCO Alba Iulia, comisarul-şef Traian Berbeceanu, a fost reţinut de procurorii DIICOT