Comuna din Alba care l-a convins pe ministrul Fondurilor Europene să  propună conceptul „smart village“ pentru a deveni program naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Ciugud, cea mai inteligentă localitate rurală din România
Comuna Ciugud, cea mai inteligentă localitate rurală din România

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, a fost convins miercuri, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la Ciugud, să propună conceptul de ”smart village” pentru a deveni program naţional adresat tuturor celor care vor să urmeze exemplul comunei din Alba.

La finalul evenimentului ”Smart Village - soluţii de digitalizare a serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară”, Ioan Marcel Boloş a afirmat că Ciugudul este un ”exemplu de bună practică”, în România implementându-se astfel, pentru prima dată, conceptul de ”sat inteligent”.

”În prezent, derulăm negocierile cu Comisia Europeană şi, în cadrul acestor negocieri, o componentă importantă o ocupă partea de digitalizare - şi am avut, până acum, negocieri pe partea de «smart city». Astăzi, domnul primar (al comunei Ciugud - n.r.) ne-a convins că se poate şi implementa ideea de 'sat inteligent' şi că prin acest nou concept, pe care îl încercăm, începând de astăzi, să îl susţinem şi la nivelul României, se pot aduce servicii deosebit de importante pentru locuitori, de la ceea ce înseamnă casele inteligente autonome din punct de vedere energetic până la digitalizarea serviciilor publice locale pe care le asigură Primăria, iluminat public inteligent şi tot ceea ce ţine de conceptul de «smart village» şi de componentele pe care le are acest concept”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

ministru ciugud alba

Ministrul Fondurilor Europene, la Ciugud

Boloş a adăugat că România se află în plin proces de negociere pentru următoarea perioadă de programare. ”Guvernul României, pe ceea ce înseamnă digitalizare, a declarat digitalizarea ca şi un obiectiv strategic naţional, pentru ca să avem parte de ceea ce înseamnă simplificare, debirocratizare şi o utilizare eficientă a serviciilor publice care se adresează oamenilor. Dezvoltarea regională are în această perioadă de negociere propus un buget de aproximativ 13 miliarde de euro. Înseamnă o propunere de creştere a bugetului faţă de actuala perioadă de programare de aproximativ 5 miliarde de euro. Acest lucru înseamnă că guvernul este aproape de autorităţile locale şi susţine toate demersurile pe care le fac autorităţile locale pentru ca serviciile publice să fie cât mai aproape de cetăţeni. Aşadar, în premieră, putem spune că, începând de astăzi şi cu ocazia acestui eveniment, vom propune, şi desigur după discuţiile pe care le vom avea la nivelul Guvernului României, vom propune ca ideea aceasta de «smart village» să fie program naţional adresat tuturor celor care vor să urmeze exemplul comunei Ciugud”, a completat ministrul Fondurilor Europene.

Legat de evenimentul la care a participat, la care a fost prezent şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Laurenţiu Blaga, prilejuit de finalizarea cadastrului general în Ciugud, Boloş a apreciat că ”nu este puţin lucru” să ai 14.000 de imobile şi peste 4.000 de hectare de teren care să fie compet digitalizate. La rândul său, primarul din Ciugud, Gheorghe Damian, a afirmat că faptul că comunitatea pe care o reprezintă a fost aleasă studiu de caz în ceea ce priveşte promovarea conceptului de ”sat inteligent” este o ”recompensă” şi o ”încurajare” pentru a atrage mai multe fonduri europene. 

ciugud alba

Zona centrală a comunei din Alba

”Am primit şi vestea cea bună. Vom fi studiu de caz în ceea ce priveşte promovarea conceptului de sat inteligent, smart village, la nivel naţional. Nu ni se pare normal ca doar oraşele şi municipiile să fie inteligente atâtat timp cât apoape jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural, atâta timp cât 80% din terenul ţării este în mediul rural. Putem salva satul românesc implementând soluţii inteligente”, a spus primarul Gheorghe Damian. Acesta a mai precizat că a venit şi cu propuneri concrete în cadrul întâlnirii. ”Am propus ca după finalizarea cadastrului general să se poată interoga şi interconecta bazele de date astfel încât cetăţeanul să nu mai fie pus pe drumuri pentru a lua diverse adverinţe. Am propus să se armonizeze legislaţia astfel încât, dacă se produc documente în format electronic, să le putem şi arhiva în format electronic”, a completat primarul.

Autorităţile din Ciugud au lansat în 2018 conceptul ”Ciugud - Smart Village” ca soluţie de digitalizare a serviciilor publice şi de dezvoltare a satului românesc. Administraţia locală din Ciugud a implementat în ultimii ani soluţii inteligente prin care a digitalizat numeroase servicii publice, precum plata taxelor şi impozitelor locale, depunerea şi obţinerea unor acte sau interacţiunea cu funcţionarii publici printr-o aplicaţie smart.

Citiţi şi:

 

Deşertul de sare din America de Sud, cel mai neted loc din lume, are un rol surprinzător în tehnologia spaţială

 

Un bărbat care s-a dat poliţist şi ofiţer de informaţii, reţinut la Alba Iulia. Cum a  înşelat o femeie cu 130.000 de lei

 

Ministrul Muncii intervine în cazul femeii care a primit timp de 16 ani o pensie mai mică. Solicită demisii şi promite plata banilor datoraţi de stat

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite