Una dintre cele mai vizitate țări sancționează drastic consumul de alcool în timpul zilei. Ce amendă riscă turiștii

0
Publicat:

Thailanda, una dintre cele cele mai apreciate destinații turistice din lume, a introdus amenzi de 300 de dolari pentru persoanele care consumă alcool în timpul zilei.

Stradă cu restaurante și baruri, pe insula Koh Phi Phi Don, Thailanda FOTO Shutterstock
Stradă cu restaurante și baruri, pe insula Koh Phi Phi Don, Thailanda FOTO Shutterstock

Autoritățile din Thailanda au implementat reglementări mai stricte privind alcoolul, impunând amenzi celor care consumă astfel de băuturi în afara orelor permise sau în locuri interzise, începând cu data de 8 noiembrie, potrivit Thailandtv.tv.

Legea actualizată privind controlul băuturilor alcoolice extinde aplicarea măsurilor și asupra cumpărătorilor, cu amenzi de până la 10.000 de baht (echivalentul a 300 de dolari )

Noile reguli privind publicitatea interzic, de asemenea, promovarea băuturilor alcoolice de către vedete, ceea ce suscită îngrijorări în rândul industriei restaurantelor și al turiștilor străini.

Intervalul în care este interzis consumul de alcool

Cunoscută pentru mâncarea servită pe stradă, barurile relaxate de pe plajă și atmosfera vibrantă, Thailanda a pus astfel, discret frână unei părți din cultura distracției, potrivit  NDTV Food

Cei care ar fi tentați să asocieze Kra Pao, un popular fel de mâncare thailandeză prăjită, cu o bere Chang rece între orele 14:00 și 17:00, ar trebui să se abțină.

Legea modificată privind controlul băuturilor alcoolice, adoptată pe 8 noiembrie, se adaugă interdicției anterioare privind vânzarea de alcool în majoritatea magazinelor de vânzare cu amănuntul și supermarketurilor, care este în vigoare din 1972. 

Unde se fac excepții

Există însă excepții pentru locurile de divertisment autorizate, hotelurile, unitățile certificate din zonele turistice și aeroporturile care oferă zboruri internaționale, însă responsabilitatea a fost transferată acum și asupra consumatorilor, potrivit South China Morning Post (SCMP).   

Chanon Koetcharoen, președintele Asociației Restaurantelor Thailandeze, consideră că  măsura ar avea un efect negativ asupra restaurantelor, deoarece clientul era acum „restricționat” de orele de vânzare stipulate.

În cazul în care un local vinde o sticlă de bere unui client la ora 13:59, de exemplu, dar acesta stă și bea în incintă până la ora 14:05, persoana respectivă ar putea fi amendată.

„Acest lucru va împiedica creșterea industriei restaurantelor”, a declarat Chanon, care administrează și un restaurant în Bangkok.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite