Cinci ATM-uri bancare din Alba Iulia avariate în cursul nopţii. Anchetă pentru tentativă de furt şi distrugere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Cinci ATM-uri de la trei bănci din Alba Iulia au fost avariate de către persoane necunoscute în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Poliţia a deschis o anchetă pentru tentativă de furt şi distrugere.

La cinci bancomate aparţinând unui număr de trei instituţii bancare şi localizate în centrul oraşului – zona Nicolae Titulescu – Piaţa Iuliu Maniu, respectiv cartierul Cetate – zona Transilvaniei – Revoluţiei, au fost sesizate avarii la dispozitivele de eliberat cash. Fantele de eliberare a numerarului au fost deteriorate, fiind întredeschise şi blocate, iar ATM-urile afişau mesajul de eroare.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, potrivit reprezentanţilor IPJ Alba, bancomatele au fost forţate, fantele de eliberare a numerarului fiind întredeschise şi în stare de funcţionare, însă nu se poate elibera cash.

Reprezentanţii băncilor încearcă să le repună în funcţiune şi vor stabili dacă s-a produs vreun prejudiciu.

Deocamdată, cercetările se efectuează pentru distrugere, iar, dacă va fi stabilit vreun prejudiciu, Poliţia va schimba încadrarea faptei. De asemenea, poliţiştii derulează ancheta pentru identificarea persoanelor bănuite de comiterea acestor infracţiuni. Poliţia a fost sesizată cu privire la aceste cazuri marţi seara, la ora 23.30.

Afacerile penale ale unui ţepar notoriu. Ovidiu Tition, condamnat definitiv la 5 ani după gratii pentru delapidare în Alba

 

Afaceristul Marius Alexa, urmărit internaţional prin Interpol, achitat la Alba Iulia pentru evaziune fiscală

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite