Ce este oniromanţia. Semnificaţia celor mai întâlnite vise din viaţa reală
0
Oamenii au dat mereu o importanţă mare viselor. În trecut s-a considerat că între vise, sănătatea omului şi viaţa reală a acestuia există o legătură strânsă. Visele au căpătat o importanţă atât de mare în viaţa de zi cu zi încât a fost inventată o ştiinţă care se ocupă cu interpretarea acestora.
Ştiinţa sau arta de a interpreta visele se numeşte oniromanţie. În vechime, oamenii considerau că zeii pot comunica muritorilor frânturi din ceea ce avea să se întâmple sau răspunsuri la frământările lor prin intermediul viselor. Se susţinea că, în timpul somnului, sufletul omului se desprinde de trup pentru a călători în lumea de dincolo, lăsând în urmă o fărâmă cât pentru a întreţine bătăile inimii şi respiraţia. În prezent, interpretarea viselor este mult mai concretă şi mai practică. Prin tălmăcirea viselor, mulţi oameni consider că îşi pot rezolva anumite probleme pe care la au în viaţă de zi cu zi.
Din punct de vedere ştiinţific, visele au funcţii fiziologice. Una dintre cele mai importante funcţii ale somnului, consolidarea amintirilor, se realizează prin visare. Se ştie că somnul îmbunătăţeşte memoria. În plus, creierul foloseşte perioada de somn pentru a reprelucra informaţiile noi, ordonându-le într-un context mental nou, transformându-le în amintiri permanente, extrăgând şi un înţeles mai profund al acestora. În afară de consolidarea amintirilor, somnul mai joacă un rol esenţial şi în dezvoltarea creativităţii. Cercetătorii spun că somnul adânc şi visele constituie un pas esenţial spre înţelegere, permiţându-ne să reprezentăm mental idei vechi sub forme noi. De asemenea, somnul cu care se asociază procesul de visare, pregăteşte reţelele asociative din creier care ne permit să înglobăm informaţii noi, perfecţionând astfel abilitatea de a rezolva probleme.
De asemenea, faza de visare a somnului, prin compoziţia sa neurochimică, duce la oprirea mecanismelor din creier responsabile de stres. Prelucrarea experienţelor emoţionale din trecut în acest mediu sigur, lipsit de stres, face ca atunci când ne trezim să trăim aceste experienţe emoţionale la o intensitate mai scăzută, ceea ce ne dă un refresh şi puterea de a reanaliza cu alţi ochi situaţia în care ne aflăm. Părintele psihanalizei, Sigmund Freud (1856- 1939) spune, în legătură cu interpretarea viselor, că este ”cea mai frumoasă descoperire”, după el, visul fiind ”baza comună a vieţii sufleteşti”. El crede că visul este ca un paznic al somnului şi nu un efect perturbator. Contrar lui Freud, Carl Gustav Jung (1875-1960) credea că visele sunt un mod de comunicare cu inconştientul şi de cunoaştere a lui, ele servind în ghidarea persoanei treze către împlinire, oferind o soluţie problemelor din viaţa reală. Visele contribuie la creşterea personală, la atingerea adevăratului nostru potenţial.
Cel mai întâlnite vise şi semnificaţia asociată acestora:
Visul cu păianjeni
Păianjenii sunt asociaţi cu manipularea, iar apariţia lor în vise indică faptul că cel care visează este fie manipulat de cineva, fie este chiar manipulatorul.
Visul în care suntem urmăriţi
Când visam că suntem urmatiri sau chiar fugăriţi, indiferent dacă vedem cine face asta sau doar simţim o prezenţa de care trebuie neapărat să scăpam în vis, înseamnă că subconştientul ne spune că ne confruntăm cu o problemă sau o persoană pe care vrem să le evităm.
Visul în care eşti gol
Fie că visezi că eşti complet gol, fie că eşti doar parţial dezbrăcat, acest tip de vis indică faptul că ai o impresie mai bună despre ţine decât ştii că ar trebui în realitate.
Visul în care-ţi cad dinţii
În tradiţia populară, visul în care-ţi cad dinţii indică moartea cuiva. Dacă te dor dinţii în timp ce-ţi cad, în vis, înseamnă că persoană care moare îţi este apropiată, în timp ce lipsă durerii înseamnă că vei află de decesul cuiva, dar nu vei fi afectat de veste.
Visul în care cazi
În timp ce ne scufundam în somn, sistemul nervos se linişteşte, tensiunea şi ritmul bătăilor inimii scad, iar aceste schimbări fizice care ne ajută să adormim pot declanşă un vis în care cădem în gol. În tradiâia populară, căderea în vis este asociată cu creşterea în înălţime.
Visul în care eşti însărcinat/ă
Visul în care eşti însărcinat/ă indică nevoia de a crea ceva, îţi sugerează faptul că este momentul în care trebuie să gândeşti mai liber şi să dezvolţi ceva pornind cu puterea minţii tale.
Visul despre moarte
În tradiţia populară se spune că atunci când visam că moare un om pe care-l cunoaştem în viaţă reală, îi “moare moartea”. Specialiştii susţin că moartea în vis indică sfârşitul simbolic al unui anumit lucru, al unei etape din viaţă, al locului de muncă sau al unei relaţii.
Visul în care eşti pierdut
Visul în care simţi că te-ai pierdut, în care cauţi pe cineva şi nu găseşti şi te simţi singur şi speriat denotă anxietate în viaţă reală, dar şi sentimente de frustrare, de neadaptare la situaţii, circumstanţe, momente din perioadă în care eşti conştient, treaz.
Visul despre apă
Apa este asociată cu purificare, cu schimbare, cu înnoirea. Când apare în vis, ea face referire, de regulă, la persoană care o visează, nu la alţi oameni.
Visul cu oameni celebri
Celebrităţile sunt purtătoare ale unui mesaj şi ale unei tipologii care sunt asociate, de regulă, cu modul în care ai succes sau nu în viaţă. Un om care visează o celebritate caută inspiraţie, o cale pentru ceva ce-şi doreşte mult.