Cazare în condiţii ca acum 100 de ani într-o locuinţă tradiţională din Apuseni. Experimentul realizat de o familie din Bucureşti în satul Cheia din Alba
0
O familie din Bucureşti a construit şi amenajat o locuinţă tradiţională într-un sat părăsit din Munţii Trascău, în care se va putea locui la fel cum se trăia aici în urmă cu 100 de ani. Proiectul a fost denumit de iniţiatori situl de conservare etnografică ”Satul Cheia”, după numele localităţii ce aparţine de communa Râmeţ.
Gabriel şi Cristina Suliman locuiesc în satul Cheia din anul 2013. Încă de când s-au mutat aici au avut intenţia de a restaura locuinţe tradiţionale pe care să le ofere pentru găzduire turiştilor. Deocamdată, au început cu două case dintre care una este aproape finalizată. Cristina este din Bucureşti, iar Gabriel din Constanţa şi au trăit mai mulţi ani în capitală. Au doi copii şi au considerat că Bucureştul nu este mediul cel mai propice pentru a fi crescuţi.
După luni de zile în care au căutat un loc unde să locuiască, au ajuns la Cheia şi s-au îndrăgostit de tot ce au văzut aici. S-au decis să se stabiliească în acest sat pierdut din Apuseni cu scopul de a achiziţiona locuinţe vechi pe care să le transforme în cabane turistice. La sosirea lor la Cheia au dublat, practic, populaţia satului, pentru că aici mai locuiesc doar doi bătrâni. În rest, doar case părăsite şi drumuri abandonate. Satul se află în apropierea Cheilor Râmeţului, în peisajul sălbatic al Munţilor Trascău.
”Satul Cheia, pentru noi, este o revenire la ţinuturile strămoşeşti, la obiceiurile tradiţionale care uitate, tind să se
piardă pentru totdeauna. Deşi părăsit aproape în totalitate încă se mai poate simţi freamătul vechilor aşezări cu urmele lăsate de morile pe apa măcinate de timp. Am văzut locuri şi am ascultat poveşti adevărate despre câte vieţi le-au trebuit oamenilor de prin aceste locuri să-şi închege o gospodărie adică să construiască o casă, o şură, un gard, o moară şi peste toate acestea să-şi ţină închegată o familie. Pentru fiecare, că într-o balanţa cu talere, partea spirituală şi cea materială, cântăreau diferit. Şi noi, la rândul nostru, odată stabiliţi aici, privim spre această balanţa care pendulează mereu. Efortul, deşi unul plăcut, este acela de a reînvia o gospodărie tradiţională cu tot ce însemna această şi în egală măsură să trăim în ea hrănind totodată latură spirituală. Ne-am propus încă de la început să ne onoram originile şi să facem tot posibilul de a arată în primul rând copiilor noştri că traiul şi meşteşugurile tradiţionale sunt şi rămân vii atâta timp cât cineva le practică şi le simte”, astfel îşi justifică familia Suliman decizia de a trăi în satul de pe munte.
”Casa lui Gavrilă” din satul Cheia este o casă de la sfârşitul sec. XIX, de tip vechi, de proporţii reduse, cu arhitectură simplă. Planul casei cuprinde un târnaţ şi o singură încăpere cu acces din târnaţ, cameră care trebuie să îndeplinească multiple funcţii: cameră de dormit, bucătarie, loc de servit masă, loc de primire musafiri iarnă. Incăperea este prevăzută cu ferestre mici, acoperite odinioară cu burduf de oaie. Casă este construită din cununi de bârne orizontale de fag, de secţiune dreptunghiulară, încheiate în crestături în unghi drept, în sistem vechi românesc, la interior căptusită cu pămant galben amestecat cu paie, rosturile barnelor la exterior sunt umplute cu muşchi de pădure uscat.
Planşeul este susţinut de grinzi masive de brad, podea din foastănă de brad, dublată, între care s-au pus paie cu liant de argilă. Plafonul, cu grinzi aparente şi scândură de brad petrecute una peste alta, peste care este aşezat un strat de argilă şi paie cu rol de termoizolaţie, Acoperişul este în patru ape iar unghiul şarpantei este ascuţit pentru că apa şi zăpada să se poată scurge cât mai repede de pe stratul de paie care reprezintă învelitoarea acoperişului. Intrarea principală în gospodaria Satul Cheia, se face printr-o poartă de tip vraniţă cu boc, acest gen de poartă având trei piese componente: bocul (un buştean gros de stejar fixat în pământ), vraniţa propriu-zisă (o grindă parţial cioplită pe 4 feţe, la un capăt rămânând buşteanul necioplit, pentru contragreutate) şi stâlpul în care se fixează vraniţa.
”Pentru redarea atmosferei de început de secol XIX, nu ar fi fost necesară dotarea căsuţei cu mobilier. Ţăranul roman reducea necesarul la absolut minimal, el trebuind să nu se ataşeze de casă pentru că aşezările romaneşti erau deseori devastate de migratori. În perioadele mai liniştite, ţăranul român friza sărăcia pentru că dotarea gospodăriei era singurul mijloc de a-l încadra într-o grupă sau alta de taxe. Am optat totuşi pentru împodobirea camerei si am adus elemente strict din zonă, făcute la comandă şi executate dupa canoane (simbolice, artistice, şi de execuţie) de mai mult de 100 de ani: ţesături din canepă, bumbac şi lână, piese de ceramică (cancee şi blide aşezate pe pereţi şi la grindă), vesela din lemn, vase de gătit din lut, icoana pe sticlă cu candela, cruce de lemn, mobilier (lada de zestre, laiţa, masa cu scaunele) ceea ce sporeşte valoarea istorică, artistică, etnografică a interiorului”, afirmă iniţiatorii sitului etnografic ”Satul Cheia”.
Aşezare de tip răsfirat cu tendinţe de adunare spre centru, Satul Cheia este plasat într-o depresiune în formă de culoar pe ambele maluri ale parâului Cheia. În vechime, pădurile acopereau dealurile şi munţii din jur. Aşezarea geografică a acestui sat, situat într-o regiune depresionară bogată în livezi si păşuni obţinute prin defrisare de-a lungul timpului, a determinat ocupaţiile locuitorilor: creşterea animalelor mici (în special a oilor şi caprelor), lucrul la pădure şi, într-o măsură mai mică, agricultura, stuparitul şi pomicultura.
Anumite izvoare precizează că aşezarea ar fi luat naştere în secolul XVI, cand un grup de oameni, într-o răzvrătire indirectă la sistemul de taxe şi opresiuni religioase ale Imperiului Habsburgic, formează o aşezare izolată. Bărbatii erau şi călăuze ale caravanelor de marfuri sau a celor ce vroiau sa traverseze pădurile nu prea sigure ale Transilvaniei. Timpurile se aşeaza şi de asemenea şi locuitorii regiunii, în secolul XIX îşi găsesc ocupaţii mai sedentare inclusiv creşterea de vite în loc de transhumanţa cu oi. ”Oamenii locului sunt mai aspri decât în alte regiuni ale României, dar asta o poate sesiza doar un român; străinii spun că oamenii sunt foarte prietenoşi, ospitalieri, calzi. Puţine case se mai văd azi, ascunse în pădurea nouă, acolo unde ieri oamenii coseau”, afirmă proprietarii locuinţei tradiţionale de la Cheia. (Sursa fotografiilor: Facebook - Satul Cheia)
Se încarcă comentariile...
