Ferma de măgăriţe din Apuseni, afacerea de succes cu lapte ce se vinde cu 100 de lei litrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ferma din Apuseni are un număr de 20 de măgăriţe: Foto: Facebook - Equualact
Ferma din Apuseni are un număr de 20 de măgăriţe: Foto: Facebook - Equualact

Un crescător de animale din Apuseni a înfiinţat o fermă de măgăriţe, o afacere de nişă cu un viitor promiţător. Laptele de măgăriţă are aproape toate caracteristicile laptelui mamar şi poate fi utilizat şi în tratarea unor boli. Aurel Stan are în ferma de acasă, în satul Certeje din oraşul Cîmpeni, 20 de măgăriţe.

Fermierul a înfiinţat Asociaţia Crescătorilor de Măgăriţe din Transilvania împreună cu fermieri din judeţele Alba, Cluj Timiş şi Bihor şi lucrează la un program privind subvenţionarea pentru această categorie de animale pe care vrea să îl prezinte Ministerului Agriculturii. Aurel Stan susţine că măgarul, ca şi bivolul, este o specie pe cale de dispariţie în România şi ”militează” pentru conservarea acesteia, dar şi a producţiei de lapte. Deşi nu s-a realizat un recensământ official, fermierul afirmă că în România mai sunt în jur de 2.000 de măgari.

Dacă în trecut măgăriţele erau folosite îndeosebi pentru transport de către ciobani, în prezent au devenit o sursă importantă de lapte. Produsul se vinde cu 100 de lei litrul şi are 96% din caracteristicile celui matern, fiind recomandat astfel îndeosebi copiilor. De asemenea, este bun pentru afecţiuni respiratorii, afecţiuni digestive, reglând foarte bine tranzitul intestinal. În compoziţia sa se găseşte foarte mult calciu şi conţine tot complexul de vitamine din categoria B.

Cu un potenţial de producţie deocamdată mic, de aproximativ 4-5 litri pe zi în condiţiile în care nu toate măgăriţele dsunt cu lapte, familia Stan a ajuns să distribuie laptele măgăriţelor pe care le cresc în patru judeţe: Alba, Cluj, Bihor şi Timiş. Fermierul a reuşit să-şi formeze deja o clientelă fidelă în oraşe din aceste judeţe.

ferma magari apuseni

Crescătorul însuşi a cumpărat, cu 2.000 de lei, primele măgăriţe de la un cioban de lângă Turda, care voia să scape de ele. ”Primele şase, şapte le-am luat foarte ieftin. Le-am găsit la un cioban de lângă Turda, care zicea că nu ştie ce să facă cu ele. Laptele de măgăriţă este achiziţionat mai ales pentru bebeluşi, pentru că acum femeile devin mame mai târziu şi multe nu mai pot alăpta. Laptele dă rezultate foarte bune şi pentru tratarea afecţiunilor respiratorii de la copii”, afirmă Aurel Stan. 

ferma magari apuseni

Fermierul este ajutat la fermă de fiul său Andrei, în vârstă de 19 ani, student la Medicină Veterinară şi de fiica lui Andreea, de 26 de ani, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice, care se ocupă cu promovarea laptelui crud de măgăriţă pe reţelele de socializare. ”Eu am fost cadru militar şi sef serviciu sanitar-veterinar la unitatea militară din Cîmpeni. Având acces la multe cărţi de istorie, citeam cum soldaţii, când erau pe câmpul de luptă, mulgeau iepele şi măgăriţele şi beau laptele şi îşi reveneau foarte repede de pe urma afcecţiunilor de care sufereau. Acest lucru mi-a trezit o curiozitate. Lucrarea de licenţă la Facultatea de Medicină-Veterinară am făcut-o chiar din laptele de măgăriţă”, astfel explică fermierul interesul pentru creşterea acestui animal.

ferma magari apuseni

Chir dacă la prima vedere, animalele nu ar avea nevoie de o îngrijire deosebită, crescătorul susţine că trebuie să se ocupe mult de ele pentru a obţine lapte de calitate. ”Animalele sunt ţinute în condiţii optime pentru că nu ne dau decât ceea ce le dăm. Dacă le asigurăm condiţii de viaţă şi furajare corespunzătoare şi laptele va fi de calitate. Îmi respect meseria şi respect oamenii. Mulţmirea mea sufletească este că cine cumpără mă sună şi îmi mulţumeşte. Produc sută la sută naural”, a mai precizat fermierul din Cîmpeni. Laptele este vândut sub marca Equualact. 

ferma magari apuseni

 Câteva dintre beneficiile laptelui de măgăriţa:  

- este cel mai aproapiat de laptele matern 

- este un remediu natural pentru probleme respiratorii (tuse, astm)  

- previne infecţiile gastrointestinale fiind extrem de bogat în calciu 

- este foarte bine tolerat de către persoanele cu alergie la proteină din lapte de vacă 

- poate ajută la scăderea colesterolului, fiind bogat în Omega 3 şi Omega 6 

- oferă organismului cantităţi mari de energie 

- scade efectele de îmbătrânire ale pielii 

- îmbunătăţeşte imunitatea 

- are rol antioxidant

(Sursa fotografiilor: facebook - Equualact)

     

Citiţi şi:

Cum se obţine cel mai bun vin în gospodărie. Producătorii sunt încântaţi de calitatea strugurilor făcuţi în 2016

Destinul tragic al partizanilor dobrogeni ucişi mişeleşte de securitatea comunistă. Împuşcaţi şi îngropaţi cu cătuşele pe un deal din Timiş

Raiul de la Mănăstirea Dumbrava, locul unde sunt îngrijiţi 200 de copii abandonaţi şi bătrâni singuri

Cum dispar ţapinarii din Apuseni. Meseria moare, paradoxal, tocmai din cauza exploatării intensive a pădurilor

Satul din Alba, unic în România, care se gospodăreşte singur, după ideea genială a unor ţărani. Oamenii îşi fac poduri, repară străzi, biserică şi îşi ajută săracii

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite