Calul priponit de uşa primarului trufaş, o poantă marca Schmidt’en Titz măcelarul, „Păcală de Sebeş“

Imagine aeriană a oraşului în care a trăit măcelarul pus pe şotii/Foto Eduard Schneider

În „capcana“ poantelor lui Schmidt’en Titz măcelarul din oraşul Sebeş, judeţul Alba, au căzut  mari domni cărora nu le ajungeai nici cu prăjina la nas. Printre ei şi primarul  Mühlbach-ului de la sfârşitul anilor 1800.

Schmidt’en Titz măcelarul, cunoscut şi ca „Păcală de Sebeş“, a rămas în poveştile din bătrâni ca un om vesel şi priceput, cu ochi ageri, mereu pus pe şotii. Se spune că era un om respectat, avea mulţi prieteni, dar şi câţiva care rânjeau forţat când îl vedeau, de teamă să nu-i facă de minune.

Farsa cu calul priponit de uşa primarului

Se spune că, la sfârşitul anilor 1800, primar al  Mühlbach-ului (Sebeş) era un om îngânfat, trufaş şi responsabil de multe abuzuri în oraş. Sunt, cel mai probabil, motivele principale pentru care măcelarul s-a hotărât să-i „coacă“ o poantă de zile mari.

Schmidt’en Titz a fost citat de primar, pe motiv că ar fi întârziat cu plata unei amenzi. Ştiind el firea şmecheră a edilului care căuta să-i pună beţe-n roate, măcelarul a tot refuzat şi amânat, spunând că este bolnav. Numai că, nici primarul nu se lăsa, aşa că într-o bună zi, dis de dimineaţă, Schmidt’en Titz se urcă pe cal şi veni la Primărie.

„În acea vreme, la Primărie exista o scară cu trepte joase, dar foarte late, pe care la o adică putea urca în voie şi un cal. Fără să stea prea mult pe gânduri, Schmidt’en Titz urcă în clădire cu cal cu tot şi leagă bidiviul de uşa camerei primarului, iar el aştepta înăuntru. Bineînţeles, calului nu i-a păsat că nu era la el în grajd, aşa că şi-a făcut damblaua cum a vrut, i-a ros uşa edilului şi, cum era învăţat să nu pună nimeni mâna pe el în afară de stăpân, când apăru primarul începu să zvârle şi să necheze, băgându-l pe acesta în sperieţi“, povesteşte Adriana Obreja în studiul „Andreas Schmidt “. Fără îndoială, păţania l-a distrat pe Schmidt’en Titz, dar şi pe locuitorii oraşului Sebeş, care se cam săturaseră de îngânfarea şi abuzurile primarului din acea vreme.

Pe lângă „specialitatea“ poantelor, Andreas Schmidt, pe numele său adevărat, născut în Sebeş, la 7 noiembrie 1832, era responsabil şi de transportul oaspeţilor de seamă cu caleaşca în Sebeşul sfârşitului de secol XIX. Măcelarul avea şi un soi de firmă de transport local. Deţinea un vehicul de transport mare, două carturi pentru coşuri, o caleaşcă şi un vehicul rapid, botezat „Victoria“.

Măcelarul, caleaşca, preotul şi Pupi ţiganul

Una dintre comenzi a venit de la câţiva kilometri, din partea unui preot important, de la Miercurea Sibiului. „Era într-o zi de duminică şi sebeşenii s-au adunat cu mic, cu mare, pe ambele părţi ale drumului, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu flori în mână, că doar nu toată ziua aveau aşa eveniment de cinste. Şi cum sta suflarea Sebeşului aşa aliniată, iată că apare Schmidt’en Titz cu trăsura elegantă şi cei patru cai, la trecerea căreia oamenii se aplecau ceremonioşi şi salutau. În faţa bisericii aştepau autorităţile oraşului, presbiteriul şi preotul. Toţi se închinară cucernici în faţa caleştii, dar când îşi ridicară ochii, pe cine vâd coborând ţanţoş, îmbrăcat în frac, din caleaşca lui Schmidt’en Titz: tocmai pe Pupi ţiganul!“,

Poantele lui „Păcală de Sebeş“  pot fi citite şi pe povestisasesti.com

Aventură în sălbăticia Apusenilor. Spectacolul naturii de la Cheile Rîmeţului la Detunate
 

Spectacolul naturii în masivul Şureanu: văi adânci, cascade, poieniţe şi trasee secrete