Banca Mondială sprijină Primăria Alba Iulia pentru a accesa fonduri europene. Proiecte de peste 100 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Mondială va oferi Primăriei Alba Iulia, în următoarele 10 luni, asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor şi strategiilor de dezvoltare în scopul accesării de fonduri europene în perioada 2014 - 2020. Reprezentantul Băncii Mondiale în România, Elisabetta Capannelli, s-a întâlnit joi, 11 septembrie, cu reprezentanţi ai administraţiei locale.

La discuţiile ce au avut loc la sediul Primăriei Alba Iulia au participat viceprimarul Paul Voicu şi city manager-ul Nicolaie Moldovan. Municipalitatea are în vedere în următorii ani, realizarea a 30 de proiecte printre care reabilitarea termică a blocurilor, a clădirilor publice, a Palatului Principilor, construcţia unei săli polivalente, modernizarea infrastructurii, a trei grădiniţe şi a trei instituţii de învăţământ liceal, precum şi implementarea unor proiecte care se adresează comunităţilor vulnerabile.

Elisabetta Capannelli a venit la Alba Iulia pentru a oferi sprijinul Băncii Mondiale în ceea ce priveşte acordarea de asistenţă tehnică proiectelor şi strategiilor de dezvoltare pe care le are primăria în viitor. Instituţia financiară a făcut public şi un comunicat de presă în limba engleză privind întâlnirea de la Alba Iulia.

”Banca Mondială este bucuroasă să ofere asistenţă tehnică pentru realizarea planurilor de dezvoltare pe termen lung, strategiilor şi proiectelor pentru municipalitatea Albei Iulia şi să angajeze la nivel subnaţional. Alba Iulia este cel mai bun exemplu practic în implementarea proiectelor finanţare din fonduri europene. Au absorbit peste 150 de milioane de euro din aceste fonduri”, a spus Elisabetta Capannelli, managerul Băncii Mondiale pentru România.

”Suntem o administraţie care încercăm prin intermediul unor actori legitimi internaţionali să ne credibilizăm acţiunile, proiectele şi în acelaşi timp să obţinem legitimitate pentru ele, întrucât suntem convinşi că obţinerea finanţărilor viitoare este una foarte dificilă şi va fi subiectul unei competiţii acerbe între noi şi alte administraţii locale, din alte judeţe şi alte regiuni. Suportul tehnic al Băncii Mondiale ne oferă un cadru solid şi consistent pentru politicile de dezvoltare pe termen mediu şi lung”, a spus Nicuşor Moldovan, city manager-ul municipiului.

Hotărârea Consiliului local Aiud privind majorarea tarifului de salubritate cu 60%, anulată definitiv în justiţie

Arheologii studiază 12 situri şi zone protejate pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş - Turda

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite