Au început lucrările la depozitul ecologic de deşeuri de la Galda de Jos, în Alba. Investiţia este de 19 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la viitorul Centru de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Alba se derulează într-un ritm susţinut. Investiţia în valoare de 19 milioane de euro este derulată de Consiliul Judeţean şi este finanţată din fonduri europene.

Până în prezent s-au desfăşurat activităţi de săpături, decopertare şi depozitare a pământului. Decopertarea s-a realizat pe o suprafaţă de 7 hectare iar cantitatea de pământ vizată depăşeşte 100.000 de metri cubi. 

Investiţia în valoare de 86.856.819,70 de lei (aproximativ 19 milioane de euro), fără TVA, este realizată de Asocierea SC Porr Construct SRL – SC Porr Bau GmbH – Entorsa Italia SpA. Antreprenorul construieşte la Galda de Jos o staţie de sortare (capacitate de 42.213 de tone pe an), o staţie de tratare mecano-biologică (capacitate 85.566 tone pe an) şi va executa depozitul conform unde vor fi depozitate deşeurile colectate la nivelul întregului judeţ. Celula depozitului va avea o capacitate de 543.000 metri cubi de deşeuri. 

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos va crea şi circa 80 de locuri de muncă. Numărul total aferent întregului sistem de la nivel judeţean depăşeşte cifra 300. Celelalte componente ale proiectului sunt: construcţia a 2 staţii de transfer la Blaj (15,000 t/an) şi Tărtăria (33,044 t/an);  construire drumuri de acces pentru centrul de management şi staţiile de transfer; închiderea a şapte depozite neconforme: Abrud, Cîmpeni, Blaj, Ocna Mureş, Cugir, Alba Iulia şi Aiud ; implementarea colectării separate a deşeurilor municipale şi introducerea compostării individuale în mediul rural şi achiziţionarea a 4.375 de containere pentru colectarea separată a deşeurilor şi 16.133 de unităţi de compostare individuală.

image

Consiliul Judeţean Alba implementează proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (POS Mediu). Valoarea proiectului este de 212.015.115 lei, fără TVA (47 mil euro). Suma eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 188.313.589 lei, fără TVA (42 mil euro). Scopul principal al proiectului este realizarea unui sistem integrat de management al deşeurilor care să corespundă legislaţiei europene în vigoare, respectiv colectarea separată şi depozitarea în condiţii conforme din punct de vedere a protecţiei mediului. 

image

Undă verde pentru lucrările de închidere la şase depozite de deşeuri din Alba: investiţii de aproape 16 milioane de lei

Contracte în valoare de 17 milioane de lei încheiate pentru proiectul de management al deşeurilor în Alba 

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite