Apel al Centrului de Transfuzie Sanguină Alba. Cinci bolnavi critici, între care o tânără de 20 de ani, au nevoie de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat, miercuri, pe Facebook, un apel pentru donarea de sânge de către persoane cu grupa O.

Centrul de Transfuzie Sanguină menţionează că cel puţin 5 bolnavi, din care o tânără cu leucemie, un bărbat cu limfom şi un pacient infectat cu COVID-19, au mare nevoie de sânge şi trombocite.

„Rugăm persoanele cu grupele O pozitiv şi O negativ să vină la noi în centru, să doneze sânge. Cel puţin 5 bolnavi au mare nevoie de sânge şi trombocite:

– O tânără în vârstă de 20 de ani din Alba, internată în Secţia Hematologie Cluj, cu diagnosticul Leucemie acută, stare gravă

– Un pacient în vârstă de 43 ani, internat la Spitalul Blaj, diagnostic Limfom, stare gravă

– Alţi trei pacienti, internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, dintre care unul este diagnosticat cu Covid-19 şi alte afecţiuni asociate.

Vă aşteptăm! Program: Luni -Vineri, 7:30 – 12:00 Informaţii la telefon: 0258.834050”, au transmis reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Alba, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook.

Nu este pentru prima dată când reprezentanţii Centrului postează astfel de "rugăminţi".  În mai multe rânduri în ultimele luni au fost postate pe pagina de Facebook a Centrului inclusiv imagini cu sala goală pentru a-i sensibiliza pe oameni să doneze sânge pentru cei aflaţi în suferinţă. 

Citiţi şi:

 

Cum arată „mall-ul” moţilor destinat exclusiv producătorilor din Apuseni, realizat din fonduri UE la Zlatna

 

Tânărul de doar 25 de ani care a reuşit să intre independent în Consiliul local Alba Iulia. Cine este Paul Victor Florea, surpriza plăcută a alegerilor locale

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite