Amprenta unui câine care a trăit acum aproape 2.000 de ani, descoperită de arheologi pe o cărămidă din Alba Iulia

0
Publicat:

Cercetările arheologice desfășurate pe un șantier din apropierea centrului municipiului Alba Iulia, unde urmează să se construiască un hotel, scot la suprafață noi artefacte inedite, vechi de aproape 2.000 de ani.

Amprenta labei câinelui a rămas imprimată în bucata de mterial de construcție FOTO Andrei Iosif
Amprenta labei câinelui a rămas imprimată în bucata de mterial de construcție FOTO Andrei Iosif

Arheologii au găsit bucăți de material de construcție pe care au fost imprimate urmele unor câini. Animalele care trăiau pe lângă atelierul de țiglă de la care a fost procurată materia pentru casele romane, au călcat pe lutul încă moale al cărămizii puse la uscat, iar amprenta lor a rămas acolo.

„Înregistrând loturile de material tegular roman din cadrul cercetării arheologice preventive de la Altip, descopăr amprentele mele preferate: cele ale cățeilor care se aflau în zona atelierelor de cărămidărie romane. De exemplu, această urmă cu pernițele labelor și ghearele unui câine (aflat poate în alergare), adânc înfipte în lutul încă moale al cărămizii puse la uscat. Cave canem!”, a transmis arheologul Andrei Iosif.

FOTO Andrei Iosif
FOTO Andrei Iosif

Cercetarea arheologică preventivă se derulează în zona unei foste tipografii din Alba Iulia, în apropierea fostului castru roman. Punctul cercetat se află în partea de sud-est a sitului Apulum, pe un perimetru în care s-a executat demolarea tipografiei și a unei hale.

Potrivit informaţiilor transmise de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, a fost identificat un nou drum roman, o descoperire importantă pentru înțelegerea organizării cadastrale romane și a tramei stradale în oraș, dar și o locuință romană și fragmente de mozaic.

Drumul roman a fost surprins pe toată lungimea terenului, este orientat E-V și a fost amenajat și reamenajat sistematic din plăci mari din gresie. Lățimea drumului este de 5 metri, fiind încadrat între două ziduri (borduri) prevăzute cu mici contraforți. Lângă drum se desfășoară clădiri romane din care s-au păstrat o parte dintre ziduri și, mai ales, diverse pardoseli cu pavimente amenajate în tehnici specifice romane: opus sectile (elemente de paviment în formă de romb sau pișcot), opus spicatum (elemente în formă de L așezate în spic), opus tessellatum (mici cubulețe - tesserae - care formează un mozaic)”, arată reprezentanţii instituţiei muzeale.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite