Amenzi de zeci de mii de lei pentru comercianţii din zonele turistice Oaşa şi Tău din Munţii Sebeşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în zona barajelor de la Tău şi Oaşa din Munţii Sebeşului au fost verificaţi de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice. Au fost aplicate amenzi în valoare de 37.000 de lei şi au fost confiscate mărfuri şi sume de bani.

Potrivit IPJ Alba, în zilele de 30 august şi 1 septembrie 2019, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de poliţiştii de rutieră şi de cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au verificat comercianţii ambulanţi care îşi desfăşoară activitatea în zonele barajelor Tău şi Oaşa, pe marginea Drumului Naţional 67C. 

Astfel, vineri, 30 august, au fost controlaţi 16 comercianţi (11 persoane fizice şi 5 persoane juridice) cu privire la modul în care respectă legislaţia privind faptele de comerţ. În urma controalelor, poliţiştii au constatat 16 abateri de natură contravenţională, care au fost sancţionate în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind comerţul. 

Controalele au continuat duminică, 1 septembrie, când au fost depistaţi 5 comercianţii care desfăşurau acte de comerţ, cu încălcarea prevederilor legale. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 37.000 de lei. 

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 3.080 lei şi suma de 6.051 lei provenită din fapte de comerţ ilicit. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite