Alunecarea de teren de pe A10, din zona Oiejdea. Au fost instalate aparate speciale pentru a se verifica mișcarea dealului

0
0

Pe lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, în zona alunecării de teren de la Oiejdea, județul Alba, au fost montate înclinometre pentru a monitoriza stabilitatea dealului din apropiere.

Șantierul din zona alunecării de teren FOTO captură Yotube
Șantierul din zona alunecării de teren FOTO captură Yotube

Chiar dacă circulaţia a fost deschisă la finele anului trecut, pe lotul 2 al autostrăzii A10, Sebeş - Turda continuă lucrările care au mai rămas de executat.

La sfârșitul săptămânii trecute, antreprenorul grec aștepta aprobarea pentru ridicarea ultimelor umpluturi și evident pentru a continua lucrările în zona alunecării la structura infrastructurii rutiere. Concret, un specialist în domeniu trebuia să sosească pentru a citi înclinometrele și pentru a da ”verde” continuării lucrărilor.

În zona alunecării se lucrează la rigole, la îmbunătățirea umpluturii cu liant hidraulic, la armări și cofrări, precum și la torcretarea (n. red. - un procedeu tehnologic)  zidului de coloane forate. La spațiile de servicii se lucrează la decaparea mixturii asfaltice pentru sistemul de drenaj și la așternerea de pământ vegetal pe taluz.

Deschiderea circulației, până la sfârșitul anului

În nodul rutier Teiuș, la viitorul Centru de Întreținere și Monitorizare (CIM) se lucra la clădirea C1, la șarpanta de lemn a acoperișului și la zidăria din BCA. De asemenea, se muncea la sistemul de iluminat.

Deschiderea circulației, în zona alunecării de teren de la Oiejdea, în acest an, pe ambele benziale autostrăzii depinde de rezultatele înregistrate de înclinometre, mai precis de stabilitatea dealului, antreprenorul putând astfel să ridice ultimele umpluturi și să lucreze în paralel și la structura infrastructurii rutiere.

Lucrările la Autostrada Sebeş - Turda (A 10) au început în 2014 şi ar fi trebuit finalizate în 2016, conform planurilor iniţiale. 

Cu o lungime de 70 de kilometri, A 10 face legătura între autostrăzile A1 şi A3. Din 2018 se circulă pe 45,7 kilometri, pe loturile 3 şi 4, între Aiud şi Turda. În decembrie 2020, a fost deschis lotul 1, între Sebeş - Alba Iulia, iar în noiembrie 2021 - lotul 2, între Alba Iulia - Aiud.

Alba Iulia


Ultimele știri
Cele mai citite